Rusia suspendă importurile de carne din Republica Moldova începând cu data de 27 octombrie. „Începând de la 27 octombrie, suspendăm totul ca urmare a rezultatelor unor inspecţii la carne desfăşurate în Republica Moldova”, a afirmat Serghei Dankvert.
Şeful Rosselhoznadzor a indicat că Rusia a efectuat aceste inspecţii împreună cu Republica Belarus, care importă cantităţi mari de carne din Republica Moldova.
În cadrul acestor inspecţii au fost constatate cazuri de livrări din Republica Moldova a unor loturi de carne nesigure din punct de vedere al normelor sanitar-veterinare, achiziţionate în special de către angrosişti în pieţele obişnuite din sate, a declarat oficialul rus.
Citeşte şi Rusia interzice importul de carne procesată din Republica Moldova
„Dacă omologii noştri din Belarus nu se vor alătura interdicţiei (asupra importurilor de carne din Republica Moldova), vom fi nevoiţi să suspendăm importurile de la companii belaruse ce primesc materie primă din Republica Moldova”, a avertizat şeful Rosselhoznadzor, adăugând că Belarus are un regim mai lax în ceea ce priveşte siguranţa alimentară.
În vară, autorităţile de la Moscova au impus restricţii asupra importurilor de fructe şi legume din Republica Moldova, iar în urmă cu un an – asupra celor de băuturi alcoolice.
Citşte şi Rusia AMENINŢĂ Republica Moldova cu SANCŢIUNI economice dacă va lua calea către UE
Rusia a introdus o serie de embargouri asupra produselor din Republica Moldova după ce parlamentul de la Chişinău a ratificat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
Moscova a fost nemulţumită că autorităţile de la Chişinău nu au negociat cu ea Acordul de liber schimb cu UE, motivând că punerea în aplicare a acestuia ar genera riscuri pentru economia rusă.