Naţionala de fotbal a României, cea mai bună performanţă din ultimii 5 ani

Naţionala României ocupă locul 21 în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), cu 876 puncte, dat publicităţii joi şi a urcat cinci poziţii faţă de luna trecută.
Daniel Spătaru
23 oct. 2014, 09:15
Naţionala de fotbal a României, cea mai bună performanţă din ultimii 5 ani

România nu a mai ocupat un loc atât de bun de peste cinci ani, din februarie 2009, când tricolorii se aflau pe locul 20 în ierarhia mondială.

Saltul făcut de naţionala României vine după egalul cu Ungaria (1-1) şi victoria cu Finlanda (2-0), ambele în preliminariile EURO 2016, ultimele meciuri ale selecţionerului Victor Piţurcă la reprezentativă. Piţurcă a preluat echipa naţională în iunie 2011, când reprezentativa se afla pe locul 42.

Citeşte şi Amical ROMÂNIA – DANEMARCA pe 18 NOIEMBRIE

Grecia, una dintre adversarele României în campania de calificare la EURO 2016, a pierdut patru locuri şi se află acum pe 18. Remarcabil este saltul de 28 de locuri înregistrat de Irlanda de Nord, care a ajuns acum pe 43. Ungaria a urcat şi ea patru poziţii, până pe 50, iar Finlanda se află cu două trepte mai sus, pe 63, doar selecţionata Insulelor Feroe a mai coborât, opt locuri, fiind acum pe 187.

Campioana mondială Germania este în continuare pe primul loc al ierarhiei, urmată, ca şi luna trecută, de Argentina şi Columbia.

Clasamentul FIFA

1 (1). Germania 1.669 puncte

2 (2). Argentina 1.565

3 (3). Columbia 1.420

4 (5). Belgia 1.388

5 (4). Olanda 1.375

6 (6). Brazilia 1.307

7 (9). Franţa 1.191

8 (7). Uruguay 1.184

9 (11). Portugalia 1.175

10 (8). Spania 1.119

11 (13). Italia 1.064

12 (10). Elveţia 1.063

13 (12). Chile 1.060

14 (19). Croaţia 1.002

15 (20). Algeria 989

16 (15). Costa Rica 974

17 (16). Mexic 954

18 (14). Grecia 946

19 (24). Ucraina 920

20 (18). Anglia 919

21 (26). România 876

…………………………..

43 (71). Irlanda de Nord 625

50 (54). Ungaria 561

63 (65). Finlanda 510

187 (179). Insulele Feroe 42

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Singura gară din România care se termina direct într-un palat. Are un tunel secret prin care se băgau metrourile în subteran
Capital.ro
Biserica Ortodoxă Română e în doliu! A murit cel mai iubit părinte din România
Playtech.ro
S-a schimbat legea pentru şoferi: Românii care detin permis categeria B vor putea conduce un nou tip de vehicul din aceasta luna
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Valoarea de la care o casă sau o maşină devine bun de lux şi se plăteşte impozit în plus. Data limită pentru Formularul 216
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Restricții pe aeroport. Măsura intră în vigoare pe 1 septembrie. Ce trebuie să știe pasagerii
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
BREAKING | A murit pe scenă, în timp ce cânta! Artistul de 53 de ani, celebru și în România, pur și simplu s-a prăbușit la pământ
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Cunoscutul rapper, Fatman Scoop, a murit la vârsta de 53 de ani: Acesta s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert
Capital.ro
Telefoanele mobile sunt interzise începând cu 11 septembrie. Guvernul a dat ORDIN
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Ghețarul de la Scărișoara se topește mai repede ca niciodată
MediaFlux
DONALD TRUMP joacă la două capete. MIȘCAREA care l-ar putea costa alegerile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...