Adrian Sobaru scapă de arestul la domiciliu. Va fi cercetat sub CONTROL JUDICIAR

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au respins propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui Adrian Sobaru şi au decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.
Marius Neagu
23 oct. 2014, 11:22
Adrian Sobaru scapă de arestul la domiciliu. Va fi cercetat sub CONTROL JUDICIAR

Potrivit deciziei instanţei, pe timpul cât se află sub control judiciar, Adrian Sobaru trebuie să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritoriala a Capitalei, decât cu încuviinţarea organelor judiciare; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Decizia nu este definitivă, iar procurorii pot face contestaţie.

Pe 24 septembrie, Adrian Sobaru a lovit cu intenţie una dintre barierele de acces spre sediul Guvernului. După incident, Sobaru a fost audiat de poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, iar ulterior a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

El a fost dus apoi în instanţă cu propunere de arestare preventivă, însă cererea Parchetului de le lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost respinsă de judecători, dar Sobaru a fost plasat în arest la domiciliu.

Ulterior, avocatul său a declarat că Sobaru a dorit să facă un protest şi a vrut să îşi dea foc în faţa sediului Guvernului, având în maşină o sticlă PET cu benzină, dar nu a reuşit.

În 2010, Adrian Sobaru, angajat al TVR, s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului într-o tentativă de sinucidere în semn de protest.

Spynews
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit religios tot astăzi, după cununia civilă! Imagini exclusive de la biserica unde și-au jurat iubire pentru totdeauna / VIDEO
Bzi.ro
Cum scapă Mirela Vaida de kilogramele acumulate în vacanță. Ieșeanca a recunoscut: „Îmi plac mâncărurile bine făcute!”
Fanatik.ro
Cel mai bun oraș din România pentru tineri. Aici e bine să locuiești, duci o viață frumoasă și liniștită
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Playtech.ro
ȘOC! Mădălina Ghenea, așa cum NU ai văzut-o niciodată. Imaginile pe care le vrea ȘTERSE
DailyBusiness
A fost activat sistemul de CONDUS FĂRĂ MÂINI. Poate fi încercat 3 luni, fără costuri
Adevarul
Revoltă cu repetiție. Încă un lider mercenar îi declară public război lui Putin: „Toate acestea sunt opera așa-zisului «președinte»”
Spynews
Jucător de fotbal, prăbuşit pe teren în timpul meciului! Sportivul în vârstă de 27 de ani s-ar confrunta cu probleme cardiace / VIDEO
Spynews
”Mâine strângem mieii". Discuțiile șocante dintre Andrew și Tristan Tate au fost făcute publice. Cum ar fi vorbit despre femeile care ar fi lucrat pentru ei
Evz.ro
Monica Tatoiu a ajuns la o pensie de procuror. Recalcularea i-a adus mai mulți bani în buzunar
Ego.ro
ATENȚIE, pensionari! Ce faci dacă primești o pensie MAI MARE decât te așteptai
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din fotbalul românesc!
wowbiz.ro
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus adevărul despre despărțirea de Florin Salam! Motivul pentru care a dispărut din me
Cancan.ro
Ninge peste câteva săptămâni în România! Meteorologii Accuweather anunță data exactă a primelor ninsori
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Tragedie pe o plajă cunoscută din Constanța: Un copil de 11 ani s-a înecat sub privirile turiștilor
Capital.ro
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
stirilekanald.ro
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e rupt!"
substantial.ro
Patru tineri filmați furând o bancă din Bacău; Poliția îi caută
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...