‘În timpul niciuneia dintre întrevederile mele cu preşedintele Putin nu au existat niciun fel de propuneri (în acest sens)’, a spus Donald Tusk, într-un interviu acordat unui post de radio din Polonia, potrivit Agerpres.
Potrivit politicianului, în anul 2008 menţionat de Sikorski nici măcar nu a existat o întrevedere a sa cu Putin, ‘au fost doar discuţii în cerc restrâns care nu se refereau la Ucraina’.
‘Toată această poveste demonstrează că memoria îl poate înşela pe om’, a subliniat Donald Tusk, constatând că în prezent acest caz poate fi considerat deja închis.
Citeşte şi Moscova despre împărţirea Ucrainei: O POVESTE SCANDALOASĂ ce nu are nevoie de comentarii
Într-un interviu acordat publicaţiei americane Politico, Sikorski a declarat că în 2008 preşedintele Vladimir Putin i-ar fi sugerat lui Donald Tusk o posibilă împărţire a Ucrainei între Rusia şi Polonia. Ulterior, Sikorski a declarat că o parte din declaraţiile sale au fost interpretate greşit.
La rândul său, Dmitri Peskov, secretarul de presă al preşedintelui rus, a calificat articolul apărut în presa americană drept ‘balivernă’. ‘În primul rând, nu cunoaştem foarte bine ‘creaţia’ acestei publicaţii. În general, însă, această informaţie pare a fi ‘balivernă”, a declarat Peskov pentru Gazeta.