ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În 2011, un grup de senatori UNPR, printre care Liviu Câmpanu, Cezar Măgureanu şi Vasile Nedelcu, au iniţiat un proiect de lege prin care candidaţii la alegerile prezidenţiale să fie obligaţi să vină şi cu o adeverinţă care să ateste că nu sunt luaţi în evidenţă cu boli psihice cronice, adeverinţă vizată de un psihiatru sau psiholog.
Însă categoriile care urmau să intre sub incidenţa prevederii erau mult mai numeroase: miniştri, parlamentari, secretari de stat, primari consilieri locali şi judeţeni şi tot aşa, până la nivelul şefilor de instituţii deconcentrate, spre marea fericire a psihologilor şi psihiatrilor ce urmau să aibă suficienţi muşterii încât să ducă un trai îndestulat pe tot restul vieţii.
Mai ales că demnitarii ar fi venit la control anual, iar controlul psihiatric al unui demnitar că nu poate fi făcut în doi ani consecutivi de acelaşi psihiatru. În lipsa acestei adeverinţe, cetăţeanul respectiv şi-ar fi pierdut funcţia.
„În condiţiile în care apar iniţiative legislative care de care mai ‘năstruşnice’, unele din partea parlamentarilor, dar cele mai multe din partea Executivului, în această perioadă de volatilitate politică, dar şi economică care creează situaţii stesante cu mare predispoziţie la decompensări psihice, credem că această iniţiativă legislativă poate fi susţinută şi votată de Parlamentul României”, se arăta în expunerea de motive a legii ce urma să transforme România în prima ţară condusă în exclusivitate de pacienţi ai psihiatrilor.
Citeşte şi Ghiţă Funar promite că va recupera ATLANDIDA şi va introduce în Constituţie DREPTUL LA FERICIRE
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În Comisia pentru drepturile omului de la Senat legea a primit raport negativ apreciindu-se că încalcă dreptul la viaţă privată. „Poate iniţiatorii ar trebui să dea dovadă dânşii, să ne prezinte la rândul lor, pentru prima dată, aceste certificate psihologice şi psihiatrice”, spunea ironic liberalul Puiu Haşotti. Însă ceva adevăr era în lege, ca dovadă fiind chiar faptul că a fost adoptată fără dezbatere în plenul Senatului, prin aprobare tacită. Din fericire, Camera Deputaţilor a respins legea în calitate de for decizional.
O altă iniţiativă legislativă le cerea demnitarilor să depună un cazier medical care să includă toate actele medicale ale acestora, de la reţete pentru supozitoare până la bilete de internare la psihiatrie.
Proiectul era iniţiat de către deputatul Tudor Ciuhodaru, dar nu era menit în primul rând să blocheze accesul descreieraţilor în poziţii cheie ale statului, ci doar ca demnitarii să nu folosească pretexte medicale pentru a-şi rezolva eventuale probleme cu justiţia. Şi acest proiect a fost respins.
În martie 2014, ideea controlului psihiatric pentru candidaţii la postul de preşedinte al României a reapărut la Cătălin Predoiu, însă din motive care ţineau de circumstanţele politice de atunci şi care-l vizau doar pe Crin Antonescu, despre care Predoiu avea dubii că ar fi zdravăn la cap. „Dl Antonescu vrea moțiune de cenzură pe CAS și profit reinvestit. În primăvara lui 2013, Partidul Democrat Liberal depunea o propunere legislativă pentru reducerea CAS, a cotei unice, TVA și alte măsuri de sprijinire a IMM-urilor. Guvernul și majoritatea Ponta Antonescu l-au ignorat. Acum, domnul Antonescu vrea moțiune pe același subiect. Propun un control psihiatric pentru toți candidații la președinție„, afirma Predoiu pe vremea când Crin Antonescu era încă prezidenţiabilul PNL.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Cu câteva luni înainte, Predoiu evaluase poziţia lui Antonescu după „marţea neagră” în care puterea încercase să treacă prin Parlament Legea amnistiei şi graţierii tot în termeni psihopatologici. „Dacă nu îşi dă seama ce se întâmplă în Parlament, Crin Antonescu să plece din Parlament, că doar este preşedintele Senatului. Imaginaţi-va că este ca un asasin care, după ce a omorât victima, spune ‘Hai să o resuscităm că nu mi-am dat seama’„, spunea Predoiu.
La începutul lunii trecute, ideea s-a înfiripat şi în capul senatorului PDL Gigi Chiru, cauza fiind de data aceasta îndoielile pe care le avea în legătură cu sănătatea mentală a candidatului PSD, Victor Ponta despre care suspecta că în capul lui sălăşluiesc două personalităţi, lucru afirmat şi de celebrul psihiatru, Florin Tudose, decedat recent.
„Această reacție a unui specialist în domeniu ar trebui să ne pună pe gânduri, căci în acest an electoral, candidații, indiferent cum se numesc ei, ar trebui să depună și certificatul medical prin care se atestă sănătatea lor. Ar fi foarte grav dacă am permite ca la Cotroceni să ajungă cineva care are dublă personalitate. Ziua ar fi președinte, iar noaptea cine știe cu ce se va ocupa. Sau, în timp ce ar negocia cu americanii, ar avea impresia că se află în Moscova (…) Analizele medicale, în România, sunt cerute la angajare, la obținerea unui permis de muncă și este necesar să extindem regula și să cerem un dosar medical înainte de alegeri candidaților la Președinție„, afirma Chiru într-o declaraţie politică.
Însă Chiru intenţionează să meargă mai departe. Contactat de RomaniaTV.net, senatorul a spus că va iniţia un proiect de lege în acest sens. „S-ar impune cu siguranţă o asemenea lege, dar la prezidenţialele care vin acum nu mai putem discuta. După ce ne vom linişti, trebuie să stăm serios şi să reflectăm la acest subiect”, a declarat Gigi Chiru, pentru RomaniaTV.net.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Spre deosebire de iniţiatorii proiectului anterior de lege, Chiru nu pare pornit să-i trimită pe toţi demnitarii să-şi povestească traumele copilăriei întinşi pe canapelele psihiatrilor. Spre exemplu, miniştrii ar scăpa de această corvoadă. „Numirea miniştrilor este asumată de către primul-ministru care-i propune şi de preşedintele ce-i validează prin decret”, a apreciat senatorul PDL care deocamdată înclină ca această oglibativitate să revină pentru cei aleşi în funcţii nu numiţi.
„Dacă se adoptă un astfel de proiect, trebuie gândit în detaliu care categorii intră, care este procedura de examinare ş.a.m.d.”, a spus Gigi Chiru.