„Cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, doresc să le urez tuturor celor care îşi aniversează ziua onomastică sincerele mele felicitări, însoţite de cele mai bune urări de sănătate şi împliniri. De asemenea, gândul meu se îndreaptă spre pelerinii care vin din toată ţara pentru a-l cinsti pe ocrotitorul Bucureştilor, Sfântul Dimitrie Basarabov”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.
Citeşte şi: SFANTUL DUMITRU 2014: Superstiţii de care e bine să ţii cont
Potrivit preşedintelui, aceste zile de sărbătoare „vor fi pentru toţi românii un prilej de bucurie, de regăsire a credinţei în tot ceea ce putem face împreună pentru binele acestei ţări, având ca model compasiunea şi generozitatea”.
Citeşte şi: MESAJE SFANTUL DUMITRU: URARI, FELICITARI SI SMS de SF DUMITRU 2014
„Sunt valori care definesc lucrarea sfinţilor pe care îi cinstim împreună în aceste zile şi care ar putea să ne inspire în viaţa noastră cotidiană şi în relaţiile cu cei din jur. La mulţi ani!”, se arată în finalul mesajului preşedintelui Traian Băsescu de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi a Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor.
Şi premierul Victor Ponta a transmis pe Facebook un mesaj pentru românii care îşi aniversează onomastica.
„La multi ani de Sfantul Dumitru tuturor celor care isi aniverseaza onomastica! Sa aveti o duminica linistita!”, a scris premierul Ponta.