Klaus Iohannis află azi dacă Înalta Curte devansează sau nu dosarul său de INCOMPATIBILITATE

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va dezbate luni cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de judecare mai devreme a dosarului privind incompatibilitatea preşedintelui PNL Klaus Iohannis.
Alina Costache
27 oct. 2014, 04:38
Klaus Iohannis află azi dacă Înalta Curte devansează sau nu dosarul său de INCOMPATIBILITATE

Instanţa supremă a stabilit pentru 18 noiembrie judecarea dosarului, însă ANI a solicitat preschimbarea termenului, pe motiv că acesta a fost fixat după al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Procesul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Agenţiei, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere prin care solicita acestei instanţe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilităţile de tip „RAJA”, printre care şi cel al lui Iohannis.

În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA.

Băsescu: Dosarul lui Iohannis trebuia judecat înainte de candidatura la prezidenţiale

„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 şi până în prezent) şi SC Pieţe SA (începând cu 05.08.2010 şi până în prezent), încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, declara ANI.

Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 – 2004, 2004 – 2008, 2008 – 2012 şi 2012 – prezent).

Prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Sibiu nr. 144/30.04.2009 şi nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu, iar începând cu data de 5 august 2010 deţine şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Pieţe SA.

ALEGERI PREZIDENŢIALE. Valeriu Zgonea: Klaus Iohannis fuge de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

ANI menţiona ca jurisprudenţă relevantă în materie rapoarte care au avut acelaşi obiect de evaluare sentinţele civile din 21.11.2012 – nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA şi sentinţa civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulţi aleşi locali (în categoria cărora intră şi primarii) emise de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, „funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători