Zentiva angajează un electrician în Bucureşti.
Te califici pentru acest post dacă ai între trei şi cinci ani experienţă în activităţi de întreţinere instalaţii electrice de joasă şi medie tensiune, ai studii medii în domeniul electric, ai expertiză în activităţi de mentenanţă pentru instalaţii electrice de medie şi joasă tensiune: staţii electrice de medie tensiune, cabluri de medie tensiune, transformatoare mt/jt, tablouri electrice de joasă tensiune, protecţii specifice.
Candidatul ideal pentru acest post are expertiză în automatizări/protecţii pentru instalaţiile electrice de jt şi mt (interpretari scheme de comandă), verificări PRAM şi autorizare ANRE. Trebuie să ştii să operezi un PC, să ai cunoştinţe de bază de engleză şi să ai abilităţi de comunicare şi să fii orientat către clienţi, ca să fii eligibil pentru acest post.
Zentiva angajează trei operatori producţie farmaceutică şi alţi trei operatori producţie farmaceutică ambalare, în Bucureşti.
Eşti eligibil pentru acest post dacă ai studii de specialitate (Farmacie, Chimie sau Inginerie chimică), ai cel puţin trei ani experienţă în producţia de medicamente sau în industria alimentară, ai cunoştinţe de bună practică farmaceutică şi cunoştinţe medii de engleză. Candidatul ideal pentru acest post are experienţă în operaţii de granulare, tabletare, incapsulare.
Informaţii suplimentare, aici şi aici.
Zentiva angajează un specialist controlul calităţii.
Candidatul potrivit pentru acest post are studii superioare de specialitate (Chimie, Inginerie Chimică), are minimum trei ani experienţă în controlul de calitate din industria farmaceutică, are cunoştinţe teoretice şi practice privind controlul produselor medicamentoase, cunoştinţe legate de cromatografie de lichide de înaltă performanţă.
De asemenea, trebuie să ai cunoştinţe medii de engleză, de operare PC, trebuie să cunoşti standardele RBPF şi EHS, să fii rezistent la muncă sub presiune, să ai abilităţi de analiză şi sinteză, ca să fii eligibil pentru acest post. Mai multe informaţii, aici.
17 noiembrie este ultima zi în care angajatorii primesc CV-uri pentru aceste posturi.
Grupul farmaceutic Zentiva este lider de piaţă în Cehia şi Slovacia.