PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI: După NINSORI, vin ploile în majoritatea regiunilor

PROGNOZA METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo în perioada 27 octombrie - 9 noiembrie. Meteorologii au anunţat că după data de 30 octombrie, vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere, în aproape toate regiunile, în ultimele zile ale intervalului de prognoză.
Iulian Tudor
27 oct. 2014, 10:14
PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI: După NINSORI, vin ploile în majoritatea regiunilor

PROGNOZA METEO BANAT

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu valori medii ale temperaturilor maxime de 9…11 grade şi ale minimelor uşor peste pragul de îngheţ. De la mijlocul săptămânii, după data de 30 octombrie, vremea se va încălzi uşor şi treptat de la o zi la alta, astfel că maximele diurne vor ajunge în a doua parte a intervalului de referinţă la 14…15 grade, în medie, reprezentând valori uşor peste cele normale pentru începutul lunii noiembrie.

Semnificativ va fi saltul în privinţa regimului termic nocturn, minimele ajungând la valori peste cele climatologic specifice perioadei, cu minime, înmedie, de 6…8 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

PROGNOZA METEO CRIŞANA

În prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor obişnuite la sfârşit de octombrie şi început de noiembrie, cu valori medii de 11…12 grade. Pentru a doua săptămână, după data de 3 noiembrie, se estimează o creştere de temperatură, astfel că maximele pot fi uşor mai ridicate decât mediile climatologic specifice perioadei, ajungând la o medie de 13…15 grade. Această tendinţă o va avea şi regimul temperaturilor nocturne, relativ scăzute în primele zile, când media regională a minimelor va fi de 0….3 grade, apoi în creştere treptată, chiar semnificativă la mijlocul celei de-a doua săptămâni, când vor fi în medie 5…7 grade.

Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 5 noiembrie.

PROGNOZA METEO TRANSILVANIA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme rece, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când vor fi valori medii negative ale temperaturilor minime, de -5…-2 grade, chiar mai scăzute în zonele depresionare. În acelaşi timp, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice perioadei din an, cu o medie a maximelor de 9 la 12 grade în prima săptămână. Apoi încălzirea uşoară şi treptată a vremii se va concretiza prin valori medii ale maximelor de 11…13 grade şi ale minimelor de 0…3 grade, ceva mai scăzute în partea de est a regiunii.

Probabilitatea de ploaie va fi în creştere în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

PROGNOZA METEO MARAMUREŞ

Regimul termic diurn va fi caracterizat de valorice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioadei din an, cu medii ale maximelor de 10…12 grade, în uşoară creştere în cea de-a doua săptămână. Temperaturile nocturne de la începutul intervalului vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii octombrie, cu minime în medie de -2…1 grad. În schimb, după data de 3 noiembrie până la sfârşitul intervalului, regimul termic al minimelor va fi în creştere, cu medii de 4…6 grade, valori mai ridicate decât normalul datei.

Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 5 noiembrie.

PROGNOZA METEO MOLDOVA

Până în jurul datei de 2 noiembrie, vreme se va menţine mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu precădere la începutul intervalului, când valorile minime, mediate pe regiune, vor fi de -5…0 grade, iar cele maxime de 5…8 grade. Apoi, încălzirea treptată a vremii va aduce temperaturile chiar uşor peste cele climatologic specifice pentru prima decadă de noiembrie, cu minime de 3…6 grade şi maxime de 12…14 grade, valori medii regionale.

În prima săptămână vor fi posibile doar burniţe pe spaţii restrânse, în ultimele zile ale intervalului de referinţă va creşte probabilitate de ploaie.

PROGNOZA METEO DOBROGEA

Dacă în primele zile vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal la această dată calendaristică (valori maxime de 6…7 grade şi minime de 1…4 grade, în medie), începând din 30 octombrie vremea se va încălzi uşor şi treptat. Valorile termice vor deveni apropiate de norma perioadei, iar la sfârşitul intervalului se pot situa chiar peste mediile climatologice specifice începutului de noiembrie. Astfel, temperaturile maxime vor creşte de la medii de
10…12 grade la 14…16 grade, iar minimele nocturne vor ajunge la un ecart între 5 şi 9 grade.

Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, local în primele două zile, iar la sfârşitul intervalului de prognoză probabilitatea de ploaie va fi destul de ridicată.

PROGNOZA METEO MUNTENIA

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioad din an în primele zile ale intervalului, astfel că valorile maxime vor fi de 5…8 grade, iar cele minime de -1…3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână în medie de 13…15 grade. Foarte reci vor fi şi primele nopţi ale intervalului, cu o medie în jurul a 0 grade, dar după data de 30 octombrie se vor în registra temperaturi în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 3…6 grade.

Precipitaţii slabe, mixte, vor fi pe spaţii restrânse în primele zile. Ploi vor mai fi posibile şi spre sfârşitul intervalului.

PROGNOZA METEO OLTENIA

Vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an în primele zile ale intervalului, astfel că valorile maxime vor fi de 5…7 grade, iar cele minime de -1…3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână, în medie, de 13…14 grade. Tendinţa de încălzire de la o zi la alta se va concretiza şi prin minime nocturne în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 4…6 grade.

Precipitaţii neînsemnate cantitativ, mai ales ploi, vor fi în primele zile. Probabilitatea de ploaie va creşte apoi după data de 6 noiembrie.

PROGNOZA METEO LA MUNTE

Regimul termic diurn va fi în creştere uşoară şi treptată, de la o medie de 4…6 grade în prima săptămână, la 7…9 grade în cea de-a doua, când temperaturile vor deveni uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. Mai semnificativă va fi creşterea temperaturilor minime, de la valori negative în prima săptămână, cu o medie de -3…-1 grad, la valori de 1…3 grade în cea de-a doua.

Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 5 noiembrie.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Scrisoarea de garanție bancară – un instrument financiar din ce în ce mai popular în România
MediaFlux
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'