‘Cu regret vă anunţăm că Gia Soriano, 14 ani, a decedat în această seară (duminică) din cauza rănilor’, a anunţat spitalul regional Providence Medical Center din oraşul Everett, în statul Washington (nord-vestul SUA), unde două dintre victimele atacului au fost spitalizate.
Familia adolescentei a anunţat într-un comunicat că va dona organele ei. Tânăra este a doua victimă care a decedat după atacul comis de un elev de la liceul din oraşul Marysville-Pilchuck (statul Washington) care a deschis focul în cantina liceului, înainte de a se sinucide.
Alţi doi liceeni, un băiat şi o fată, se află în stare gravă. ”Următoarele trei zile vor fi cruciale”, declara sâmbătă Joanne Roberts, medic la Providence Regional Medical Center din Everett (aproximativ 50 km nord de Seattle).
Atacul a fost comis de un licean identificat ca fiind Jaylen Ray Fryberg, de origine amerindiană, descris drept un băiat ‘agreabil’ şi popular printre prieteni, considerat una dintre vedetele echipei de fotbal a liceului din Marysville-Pilchuck (la nord de Seattle).