DEFINITIVAT 2015: Calendarul şi metodologia examenului de definitivare. Când susţin dascălii PROBA SCRISĂ

DEFINITIVAT 2015. Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ. Examenul scris de DEFINITIVAT 2015 se va desfăşura pe data de 9 iulie 2015. Nota minimă de promovare a examenului este 8.
Iulian Tudor
27 oct. 2014, 11:05
DEFINITIVAT 2015: Calendarul şi metodologia examenului de definitivare. Când susţin dascălii PROBA SCRISĂ

DEFINITIVAT 2015. Cadrele didactice care au promovat examenul naţional de definitivare dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Examenul de DEFINITIVAT 2015 constă în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă şi susţinerea unei probe scrise pe baza subiectelor elaborate de Centru Naţional de Evaluare şi Examinare. Definitivarea în învăţământ poate fi obţinută la una dintre specialităţile înscrise pe diplomele pe care candidatul le deţine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic o poate preda conform Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, potrivit metodologiei publicate de Ministerul Educaţiei.

Examenul se susţine în limba română, dar cadrele didactice care predau la clase cu predare integrală în limbile minorităţilor naţionale pot susţine probele examenului în limba de predare a disciplinei.

Descarcă de AICI Metodologia de organizare si desfasurare a examenului national de definitivare in invatamant in anul scolar 2014-2015

Calendarul examenului de DEFINITIVAT 2015:

  • până la 31 octombrie 2014: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen judeţene / Comisiei de examen a municipiului Bucureşti
  • până la 21 noiembrie 2014: Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ, transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul şcolar, verificarea şi avizarea acestora
  • 21 noiembrie – 19 decembrie 2014: Înregistrarea candidaţilor în aplicaţie. Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere
  • până la 5 iunie 2015: Efectuarea inspecţiilor la clasă
  • 8 – 30 iunie 2015: Completarea dosarelor şi validarea datelor de înscriere existente în aplicaţia electronică
  • 9 iulie 2015: Susţinerea probei scrise
  • 14 iulie 2015: Afişarea rezultatelor
  • 14 – 15 iulie 2015: Înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare/ contestaţii
  • 16 – 17 iulie 2015: Soluţionarea contestaţiilor
  • 18 iulie 2015: Afişarea rezultatelor finale
  • 20 – 31 iulie 2015: Transmiterea la Ministerul Educaţiei a tabelelor nominale cu candidaţii admişi şi validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educaţiei
  • până la 1 septembrie 2015: Eliberarea de către inspectoratele şcolare a certificatelor de acordare a definitivării în învăţământ

Înscrierea la examenul de DEFINITIVAT 2015 se face până la 21 noiembrie 2014, pe baza dosarului de înscriere, care trebuie să conţină următoarele documente:

  • fişa de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ, completată şi confirmată de conducerea unităţii de învăţământ şi semnată de candidat
  • copii legalizate ale actelor de studii în baza cărora se face înscrierea la examen, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă
  • document legalizat din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale privind absolvirea programului de pregătire psihopedagogică şi metodică
  • copii ale următoarelor documente, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unităţii de învaăţământ: decizia de repartizare pe post, buletin/carte de identitate, certificat de naştere, document privind schimbarea numelui

Disciplinele la care candidaţii la DEFINITIVAT 2015 vor da examen:

  • pentru profesori din invatamantul de masa si din invatamantul special, antrenori si cadre didactice medicale cu studii superioare – disciplina de specialitate, metodica predarii acesteia, pedagogie si elemente de psihologie a educatiei;
  • pentru invatatori, institutori si profesori pentru invatamantul primar din unitatile scolare cu limba de predare romana – limba si literatura romana si matematica, metodica predarii acestora, pedagogie scolara si elemente de psihologie a educatiei;
  • pentru invatatori, institutori si profesori pentru invatamantul primar din unitatile scolare cu limba de predare in una dintre limbile minoritatilor – limba si literatura romana si universala pentru copii, limba si literatura materna, matematica, metodica predarii acestora la clasele cu predare in limbile minoritatilor, pedagogie scolara si elemente de psihologie a educatiei;
  • pentru educatoare, institutori si profesori pentru invatamantul prescolar din unitatile prescolare cu predare in limba romana – limba romana si literatura pentru copii, metodica activitatii instructiv-educative din invatamantul prescolar, pedagogie prescolara si elemente de psihologie a educatiei;
  • pentru educatoare, institutori si profesori pentru invatamantul prescolar din unitatile prescolare cu limba de predare in una dintre limbile minoritatilor – limba si literatura romana si universala pentru copii, limba si literatura materna, metodica predarii acestora, pedagogie prescolara si elemente de psihologie a educatiei;
  • pentru invatatori-educatori din invatamantul special – psihopedagogie speciala, pedagogie scolara si elemente de psihologie a educatiei potrivit programei valabile pentru invatatori-institutori din invatamantul de masa;
  • pentru invatatori, invatatori-itineranti, institutori, profesori pentru invatamantul primar din invatamantul special cu predare in limba romana – limba romana si literatura pentru copii, matematica, metodica predarii acestora, pedagogie scolara si elemente de psihologie a educatiei, potrivit programei valabile pentru invatatori-institutori din invatamantul de masa, sau psihopedagogie speciala pentru invatatori-educatori din invatamantul special, pedagogie scolara si elemente de psihologie a educatiei potrivit programei valabile pentru invatatori-institutori din invatamantul de masa;
  • pentru invatatori, invatatori-itineranti, institutori, profesori pentru invatamantul primar din invatamantul special cu predare in una dintre limbile minoritatilor – limba si literatura romana si universala pentru copii, limba si literatura materna, matematica, metodica predarii acestora la clasele cu predare in limbile minoritatilor, pedagogie scolara si elemente de psihologie a educatiei, potrivit programei valabile pentru invatatori-institutori din invatamantul de masa, sau psihopedagogie speciala;
  • pentru educatoare, institutori, profesori pentru invatamantul prescolar din invatamantul special cu predare in limba romana – limba romana si literatura pentru copii, metodica activitatii instructiv-educative in invatamantul prescolar, pedagogie prescolara si elemente de psihologie a educatiei, potrivit programei valabile pentru educatoare-institutor din invatamantul de masa, sau psihopedagogie speciala;
  • pentru educatoare, institutori, profesori pentru invatamantul prescolar din invatamantul special cu predare in una dintre limbile minoritatilor – limba si literatura romana si universala pentru copii, limba si literatura materna, metodica predarii acestora, pedagogie prescolara si elemente de psihologie a educatiei, potrivit programei valabile pentru educatoare-institutor din invatamantul de masa, sau psihopedagogie speciala;
  • pentru maistri-instructori, antrenori si cadre didactice medicale cu studii medii – disciplina de specialitate si didactica acesteia, pedagogie si elemente de psihologie a educatiei

Efectuarea inspecţiilor

Candidatii la DEFINITIVAT 2015 vor avea inspectii speciale la clasa pana pe 5 iunie 2015. Inspectiile vor fi sustinute in scoala unde este incadrat candidatul sau, dupa caz, intr-o alta scoala, cu avizul inspectorului scolar pentru dezvoltarea resursei umane si al directorului unitatii de invatamant primitoare.

Fiecare inspectie speciala se efectueaza la patru activitati didactice si este valabila numai pentru anul scolar in care a fost efectuata. Notele acordate la inspectii nu pot fi contestate.

Inspectiile la clasa se efectueaza la disciplina pe care cadrul didactic este incadrat in acest an scolar, in cazul in care candidatul este incadrat conform programelor de studiu inscrise pe diploma de absolvire/licenta/master sau pe una dintre disciplinele pe care le poate preda conform Centralizatorului.

Inspectiile la clasa se efectueaza la doua activitati didactice la disciplina pe care candidatul este incadrat in acest an scolar si la doua activitati didactice la disciplina la care s-a inscris sa sustina examenul, in situatia in care candidatul nu este incadrat conform programelor de studiu inscrise pe diploma de absolvire/licenta/master sau pe una dintre disciplinele pe care le poate preda conform Centralizatorului.

Din Comisia care vine in inspectie speciala vor face parte inspectorul scolar care coordoneaza disciplina la care candidatul sustine examenul si are aceeasi specializare sau poate preda disciplina celui inspectat si directorul/directorul adjunct al scolii in care se desfasoara inspectia.

Cum se desfăşoară examenul scris de DEFINITIVAT 2015

Subiectele de examen sunt realizate de Centrul National de Evaluare si Examinare, care stabileste trei variante de subiecte si baremele de evaluare aferente. Modelele de subiecte si bareme vor fi publicate pe site-ul definitivat.edu.ro.

Examenul scris de definitivat 2015 se va desfasura pe 9 iulie 2015, incepand cu ora 10:00, iar durata de redactare a lucrarii este de 4 ore. Candidatii vor intra in centrul de examen in intervalul orar 8:00 – 8:45, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, in lipsa acestuia, pe baza pasaportului in termen de valabilitate.

Candidatii la examenul de definitivat 2015 si asistentii supraveghetori nu pot avea asupra lor, in sala de examen, genti, posete, ziare, reviste, carti, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanta. Materialele nepermise vor fi depuse in sala de depozitare a obiectelor personale, inainte de intrarea in sala de examen.

La ora 10:00 subiectele vor fi desfacute in prezenta candidatilor, iar din acel moment niciun candidat nu mai poate parasi sala decat daca preda lucrarea si semneaza de predare. In cazuri exceptionale, daca un candidat solicita parasirea temporara a salii, el este insotit de unul dintre asistentii supraveghetori pana la inapoierea in sala de examen, fara a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvarii subiectelor. Candidatii care nu se afla in sala in momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai sustine examenul in aceasta sesiune.

Pentru rezolvarea subiectelor de examen, candidatii trebuie sa foloseasca cerneala sau pix de culoare albastra, iar desenele/graficele se realizeaza cu creion negru. Candidatii pot avea, in sala de examen, dictionare pentru disciplinele latina sau greaca veche si planuri de conturi pentru disciplinele economice, prevede metodologia.

Candidatii care in timpul desfasurarii probei scrise sunt surprinsi copiind, primind sau transmitand solutii cu privire la subiecte sunt eliminati din examen, incheindu-se un proces-verbal in acest sens de catre asistentii supraveghetori ori membrii comisiei de examen. Candidatii eliminati pierd dreptul de inscriere la examen in sesiunea imediat urmatoare. Aceeasi masura se aplica si pentru orice alta tentativa de frauda.

Candidatul care se retrage din proprie initiativa poate solicita anularea lucrarii, pe baza unei declaratii, preda lucrarea si foaia cu subiecte si paraseste sala dupa cel putin o ora, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. In acest caz, lucrarea scrisa nu este evaluata, iar in statistici candidatul respectiv se considera retras, cu dreptul de a se inscrie in sesiunea imediat urmatoare, conform prevederilor legale.

Rezultatele examenului scris de definitivat se afiseaza la sediul centrului de examen si se publica pe site-ul definitivat.edu.ro la data de 14 iulie 2015, dupa care se depun si solutioneaza contestatiile, iar rezultatele finale sunt publicate pe 18 iulie 2015.

Nota minima de promovare a examenului de definitivat este 8.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească un candidat pentru a intra în examenul de DEFINITIVAT 2015:

  • să aibă calificativul parţial pentru anul şcolar în curs: „Bine” sau „Foarte bine”
  • să aibă media notelor finale la inspecţiile speciale: cel puţin 8
  • să aibă stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, de cel puţin un an (sau ore de predare echivalente normei de un an) ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite

Metodologia prevede şi următoarea excepţie: „La propunerea inspectoratelor şcolare, direcţia de specialitate din Ministerul Educaţiei poate acorda derogare de maximum o lună de la vechimea minimă la catedră de un an”.

Candidaţii care au început activitatea didactică în sistemul de învăţământ preuniversitar anterior anului şcolar 2012 – 2013 se pot prezenta la examen în trei sesiuni, în cel mult cinci ani de la finalizarea stagiului, fără a depăşi şapte ani de predare efectivă la catedră, cu statut de cadru didactic calificat.

Candidaţii care desfăşoară activitate didactică în sistemul de învăţământ preuniversitar începând cu anul şcolar 2012 – 2013, se pot prezenta la examen după efectuarea stagiului minim de un an în trei sesiuni, în cel mult cinci ani de la începerea primului stagiu.

Candidaţii care, din motive obiective, nu pot participa la efectuarea inspecţiilor speciale la clasă sau care sunt declaraţi absenţi sau retraşi la susţinerea probei scrise au dreptul de a se înscrie la examen în sesiunea următoare, nu sunt consideraţi respinşi, iar sesiunea respectivă nu este luată în considerare între cele trei sesiuni prevăzute de lege. Candidaţii prezenţi la proba scrisă, ale căror lucrări au fost anulate, au dreptul de a se înscrie la examen în sesiunea următoare, iar sesiunea respectivă este luată în considerare între cele trei sesiuni prevăzute de lege.

Cadrului didactic care are statut de titular şi care nu dobândeşte definitivarea în învăţământ în perioada prevăzută de lege i se desface contractul de muncă încheiat pe perioada nedeterminată, pierzând calitatea de titular al sistemului de învţăţământ preuniversitar.

Cadrele didactice care nu obţin definitivarea în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Cel mai bun sos de ardei. Se poate mânca și pe pâine
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
Cine a fost de vină în cumplitul accident de pe E85? Constantin, Teodora și Sofia au murit cu zile
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Măsuri de economisire a energiei în Republica Moldova în contextul crizei energetice
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă