”Felicitări poporului ucrainean! Victoria democraţiei şi a unui program de reforme europene”, a scris pe contul său de Twitter preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, José Manuel Barroso.
Conform sondajelor difuzate după închiderea secţiilor de votare, blocul preşedintelui Petro Poroşenko şi Frontul Popular condus de premierul Arseni Iaţeniuk au obţinut fiecare câte 21,6% din sufragii. Urmează partidul Samopomici (10,6%), alcătuit din tineri militanţi şi combatanţi care au luptat împotriva separatiştilor proruşi, aliaţii fostului preşedinte Viktor Ianukovici reuniţi în Blocul de Opoziţie (9,6%), Partidul Radical (7,5%) condus de populistul Oleg Liaşko şi partidul Batkivşcina, al fostului premier Iulia Timoşenko (5,8%).
Şeful statului ucrainean, Petro Poroşenko, a subliniat că ucrainenii au votat duminică pentru o apropiere ”ireversibilă” de Europa, dar şi pentru planul său de pace privind situaţia din estul Ucrainei.
Scrutinul de duminică a fost umbrit de conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi din regiunea minieră Donbas, ce s-a soldat cu peste 3.700 de morţi începând din aprilie şi a constrâns peste 800.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele, potrivit datelor ONU