Craiova, DE NEOPRIT. Felix Grigore: „Vrem să urcăm cât mai sus în clasament”

Felix Grigore, managerul general al celor de la CS Universitatea Craiova, a declarat că echipa din Bănie a obținut o victorie extraordinară la Brașov. Grigore anunţă că oltenii nu se vor opri aici și echipa va urca cât mai sus în clasament.
Filip Stan
27 oct. 2014, 13:58
Craiova, DE NEOPRIT. Felix Grigore:

„Am obținut trei puncte extraordinare la Brașov. Aveam nevoie de ele, după rezultatul de egalitate cu Chiajna. Am ajuns la cota 16, dar nu ne vom opri aici, încercăm să urcăm cât mai mult în clasament”, a declarat Felix Grigore.

Directorul tehnic al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu a recunoscut că a avut emoţii atunci când adversarul a revenit în joc: „Am avut multe emoţii, dar e numai vina noastră, pentru că am avut o primă repriză excelentă şi e inadmisibil câte şanse am dat adversarului. Pe brașoveni i-a băgat arbitrul în meci, aşa ceva nu se poate. A fost un penalty inventat. E inadmisibil câte greşeli am făcut, nu e normal ca după 2-0 să ai atâtea probleme. Ar fi fost o mare nedreptate să ratăm astăzi victoria”.

Antrenorul Emil Săndoi s-a arătat mulţumit de rezultat obţinut la FC Braşov: „Cred că am câştigat cât se poate de meritat dacă luăm în considerare ocaziile pe care le-am avut, doar Bawab a ratat două din postură singur cu portarul. E adevărat că în repriza secundă jocul luase o întorsătură neaşteptată pentru noi, când evoluţia nu a mai fost la nivelul celei din prima repriză. Important este însă faptul că suntem neînvinşi după şase etape, am acumulat 14 puncte din 18 posibile. Dar asta nu înseamnă că nu sunt îngrijorat, pentru că în ultimele trei partide am avut fluctuaţii foarte mari de la o repriză la alta. Suntem pe un trend ascendent şi îmi doresc să continuăm seria rezultatelor bune şi în perioada următoare”.

Altel, puştii Băniei nu au rivali în judeţ. Universitatea II, echipă antrenată de Nicolae Zamfir şi Marian Bîcu, a câştigat cu 5-2 întâlnirea cu Viitorul Cârcea. Craiova este pe locul 1.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă mieunatul pisicii. Cum să recunoști ce vrea, în funcție de felul în care miaună
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Playtech.ro
Ieşirea din indiviziune. Când se face pe cale amiabilă şi când se ajunge în instanţă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
TikTok, decizie de ultimă oră. Are legătură cu alegerile din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ucraina cedează în fața Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte