Familia rămasă blocată în zona Valea Cernei a fost găsită de salvamontişti

Salvamontiştii gorjeni i-au găsit, luni după-amiază, pe membrii familiei care au rămas blocaţi o noapte în zona Valea Cernei, după ce maşina lor s-a împotmolit din cauza drumului greu accesibil.
Iulian Tudor
27 oct. 2014, 15:14
Familia rămasă blocată în zona Valea Cernei a fost găsită de salvamontişti

Aceştia au încercat să treacă prin Valea Cernei, între masivele Vâlcan şi Godeanu, drumul fiind greu accesibil, iar maşina lor a rămas împotmolită în noroi, fiind tractată cu ajutorul unui camion care transporta lemne şi care a trecut luni prin zonă.

Părinţii şi copilul în vârstă de patru ani au fost găsiţi fără probleme medicale, ei petrecându-şi noaptea într-un canton silvic din zonă, potrivit Agerpres.

„Este vorba de o familie cu un copil de patru ani, au plecat ieri (duminică n.r.) de la Cheile Buţii către Severin. Ne-au anunţat familia şi colegii de serviciu, nu ştiau de ei. Erau trei variante pe unde se puteau întoarce acasă, cea mai dificilă dintre ele şi în care nu aveau semnal era cea peste multele Vâlcan şi apoi mai departe pe Valea Cernei. Am trimis o echipă de salvare montană, am alertat şi salvamontiştii din Hunedoara. Ei au făcut şi cercetări la cabana de unde a plecat familia şi cei de la cabană le-au confirmat că i-au auzit că vor trece peste munte către Valea Cernei, deci exact ce estimasem noi. Între timp, un echipaj de salvamontişti de la Gorj şi ambulanţa Salvamont a ajuns în zonă şi au fost găsiţi fără probleme medicale. Au avut o problemă cu maşina, pentru că drumul era accidentat, iar maşina a rămas blocată într-un şanţ. Au stat toată noaptea într-un canton silvic”, a precizat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului de Salvamont Gorj.

Pentru căutări au fost trimişi în zonă cinci salvamontişti gorjeni şi ambulanţa Serviciului de Salvamont Gorj, singurul vehicul sanitar din judeţ care poate să acţioneze în zonele accidentate.

DailyBusiness
MII de pensionari riscă să aștepte LUNI întregi după pensii!
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Banca Transilvania, anunț pentru milioane de români. Toți cei care au card trebuie să fie atenți, există riscul să rămână fără bani
Capital.ro
Marele regret al lui Ion Iliescu. Ce a făcut fostul președinte al României: Nu am fost neapărat fericit...
Playtech.ro
Cum arăta Brigitte Macron în tinerețe!?! Superbă, de NERECUNOSCUT FOTO
DailyBusiness
ALERTĂ în Galați! Evacuarea de urgență a locuitorilor de pe lângă albia râurilor, anunță Prefectura
Adevarul
Israelul a bombardat Yemenul
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Gestul inedit făcut de un star de Hollywood la Londra. Oamenii au rămas surprinși
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
kanald.ro
Lista localităților în care școlile sunt închise luni! Ministrul Educației a făcut un anunț referitor la suspendarea orelor
Cancan.ro
Ce mesaj au primit bucureștenii care au încercat să comande mâncare on-line în timpul ciclonului Ashley
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viitorul președinte al României. Ion Iliescu, mesaj pentru români: Să nu creadă că cei care tac nu fac
StirileBZI
Când trece România la ora de iarnă, în 2024: Cum dăm ceasurile
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
stirilekanald.ro
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi copii
substantial.ro
FIFA va aduce un spectacol de pauză spectaculos la Finala Cupei Mondiale 2026
MediaFlux
VIN AJUTOARELE FINANCIARE! Cine primește bani la IARNĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Țara cu drumuri ca ale României, dar cu de patru ori mai puține accidente. Metoda prin care a reușit să prevină tragediile rutiere