Reţineri în dosarul de corupţie de la CFR. Şapte persoane au fost reţinute, printre care Călin Mitică

Şapte persoane, printre care Călin Mitică, om de afaceri din Cluj, şi Teodor Gavriş, şef Serviciu Automotoare şi ulterior director de tracţiune în cadrul SNTFC CFR Călători, au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Ei sunt acuzaţi de infracţiuni de corupţie, iar azi vor fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Alina Costache
29 oct. 2014, 07:09
Reţineri în dosarul de corupţie de la CFR. Şapte persoane au fost reţinute, printre care Călin Mitică

„La data de 29 octombrie 2014, inculpații Călin Mitică, Mădărășan Kinga, Ștefan Adriian, Mihuț Georgel, Bărbăcuți Dumitru, Gavriș Teodor Alexandru și Seceleanu Laurențiu urmează a fi prezentați la Tribunalul Cluj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a anunţat DNA.

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a reieșit că, în prezenta cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Călin Mitică ar fi coordonat un grup infracțional organizat, pe care l-a constituit împreună cu inculpații Mădărășan Kinga și Ștefan Adriian, pentru a acționa în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și a unor infracțiuni asimilate acestora. Scopul vizat a fost acela al coruperii unor funcționari publici cu funcții de conducere, din cadrul unor structuri subordonate CNCF CFR SA, din cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA și din cadrul Societății Naționale a Sării SALROM SA, pentru procurarea unor avantaje economice ilegale, în favoarea SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA și SC TRANSFEROVIAR GRUP SA.

Grupul infracțional ar fi fost sprijinit sistematic de inculpatul Mihuț Georgel, directorul Salinei Ocna Dej. Acesta ar fi furnizat în mod repetat informații din interiorul Societății Naționale a Sării SALROM SA, a indicat care sunt funcționarii din conducerea SALROM SA care trebuie corupți, pentru obținerea de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SA a unor lucrări și servicii punctuale. Totodată, acesta ar fi acționat pentru influențarea conducătorilor SALROM SA, în vederea favorizării ilegale a intereselor SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, a intermediat contactele dintre acești conducători și membrii grupului infracțional organizat, a avertizat reprezentanții SC TRANSFEROVIAR GRUP SA cu privire la funcționarii SALROM SA, percepuți ca fiind ostili intereselor operatorului economic privat.

Citeşte integral referatul de reţinere AICI

Potrivit România TV, Călin Mitică deţine firme importante în transportul feroviar, precum Transferoviar şi Remarul 16 februarie. În spatele ultimei firme stă un politician greu, Vasile Blaga. Fiica acestuia, Agathe Cristina Rudeanu, a fost angajată în 2005 la Remarul, iar din 2006 şi până în 2010, compania lui Călin Mitică a câştigat licitaţii pe bandă rulantă la CFR, încasând aproape 200 de milioane de euro, potrivit unei anchete a Kamikaze.

Marţi, procurorii DNA Cluj l-au pus oficial pe Călin Mitică sub acuzare pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

În acelaşi dosar a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi Teodor Gavriş – director în cadrul CFR Călători. Acesta ar fi primit mită aproape jumătate de milion de lei pentru a avantaja Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca la atribuirea unor contracte. A fost reţinut şi directorul Salinei Ocna Dej, Georgel Mihuţ.

Procurorii DNA au efectuat 22 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Cluj şi Galaţi în dosarul privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2012-2014.

Citeşte şi: Directorul Regionalei CFR Galaţi luat de la domiciliu de procurorii DNA

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Taxa obligatorie pentru șoferi. Decizia care se aplică de azi, 29 aprilie, ora 23:30
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Schimbare de ultimă oră pentru toți pensionarii. Anunțul a venit chiar acum, se dă totul peste cap
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster