Rozalia Rus a fost casieră la sediul din Cluj al Televiziunii Române, scrie citynews.ro. Acolo a fost remarcată de realizatorul unei emisiuni de divertisment care, în scurt timp, a transformat-o într-o vedetă. Alături de Rabă, Rozi a interpretat jumătatea unui cuplu de oraş în cadrul emisiunii Ştirile de sâmbăta asta.
Citeşte şi A murit actriţa Rozalia Rus. Era cunoscută publicului drept Rozi a lui Rabă FOTO
Colegii de platou își amintesc de talentul nativ al Rozaliei. „La ea nu mă pot gândi altfel decât ca la o ființă veșnic veselă, pusă pe glume, care făcea un paprikas absolut fabulos. Avea un mare avantaj față de actori pentru că ea nu putea să fie decât naturală”, spune Constantin Trofin, fost coleg al Rozaliei Rus la Ştirile de sâmbăta asta.
„A fost acel prieten care te-a învățat să râzi, cu care ai niște amintiri minunate și pentru noi toți este prietena cea mai cea și omul cel mai vesel din studioul TVR Cluj. Și cu sufletul cel mai bun, sau dacă nu, poate printre cele mai bune suflete”, spune şi Mihaela Ilea, producătorl emisiunii Ştirile de sâmbăta asta.
Citeşte şi A murit actriţa Vasilica Stamatin
Prietenii apropiați spun că Rozi a fost optimistă până în ultima clipă a vieții, chiar dacă era măcinată de boală.
„Am vizitat-o acum 4 zile și zâmbea și avea niște gânduri foarte bune. Era cât se poate de veselă în circumstanțele date. Și atunci mi-am și zis că nu se pare că aici îi este sfârșitul”, spune şi Orban Katalin, fostă colegă şi prietnă foarte bună cu Rozalia Rus.
Rozi, cum a rămas în memoria tuturor, va fi înmormântată joi, în cimitirul din Gherla.