Un concurs stupid a avut consecinţe tragice la Clermond-Ferrand. Un bar din centrul oraşului le-a pus clienţilor la dispoziţie shot-uri de whisky, rom şi alte licori, temerarii întrecându-se să bată recordul local la sht-uri date peste cap.
Într-adevăr, recordul a fost doborât, de un francez în vârstă de 57 de ani, care a ales o combinaţie de câte 5-10 ml de tequila, whisky, rom şi vodcă. După 56 de păhărele, francezul însă a sucombat. A intrat în comă alcoolică, iar în scurt timp a decedat la spital.
Conducerea barului este acum anchetată de poliţie fiindcă i-a permis unei persoane să bea o cantitate atât de mare de alcool.