ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Trebuie să facem ceva, nişte propuneri mai ferme, mai radicale. De pildă, dacă ai într-un partid trei condamnaţi definitiv într-un an, atunci primeşti mai puţini bani de la stat. La noi, partidele primesc bani de la stat. Sau dacă ai 20 de condamnaţi într-un an, partidul se dizolvă. Asta se poate face prin modificarea legii partidelor, pentru că nu mai putem sta cu această clasă politică la conducerea ţării, trebuie să luăm astfel de măsuri”, explică Monica Macovei.
Pe de altă parte, Macovei avertizează că există riscul ca activitatea DNA să fie oprită după alegerile prezidenţiale.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Dacă vor ajunge preşedinte fie Ponta, fie Iohannis, ei au în spate partide care sunt formate din membri baroni care nu vor să fie anchetaţi penal, condamnaţi niciodată, dar să continue să fure, care nu vor să le fie averile confiscate şi prin urmare, primul lucru pe care-l vor cere preşedintelui lor, Ponta sau Iohannis, va fi să termine cu DNA. Cum termini cu DNA? Poţi s-o ambalezi frumos, să o vinzi publicului cu diverse fundiţe colorate. De exemplu, să spui că vrei să-i creşti eficienţa şi să faci nişte schimbări acolo de structură, de lege, dar care de fapt să ducă la oprirea activităţii. Sau poţi să spui c-o uneşti cu altă Direcţie din Parchetul General, tocmai ca să fie şi mai eficientă, cu Direcţia de Crimă Organizată. Asta ce înseamnă, o nouă instituţie, asta înseamnă noi şefi. Sau poţi să schimbi chiar denumirea, din DNA să-i spui altfel şi atunci spui că este o altă instituţie şi iarăşi schimbi tot. Poţi să revoci procurorii-şefi, procurorul-şef DNA, procurorul general, şefi de secţii, de unitate. Deci sunt multe feluri în care se poate face acest lucru”, a acuzat Macovei.
CITEŞTE ŞI REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ultimul sondaj: Câte procente îl despart pe Ponta de Iohannis