Proiectul de lege prin care sunt recunoscute cuplurile formate din persoane de acelaşi sex va ajunge din nou pe masa parlamentarilor, deputatul Remus Cernea fiind convins că respingerea acestuia, în luna iunie, a venit pe fondul unei fraude majore în comisia juridică. Cernea spune că deputaţii au dat aviz negativ, dar, potrivit stenogramei, numărul de voturi a depăşit numărul de deputaţi prezenţi în sală.
În plen legea a fost respinsă din cauza controverselor iscate de recunoaşterea parteneriatului civil în cuplurile de acelaşi sex. „Vreau să aduc pe agenda dezbaterilor publice teme care au fost considerate tabu. Cred ca avem nevoie, pentru maturizarea acestei societati, sa dezbatem pe cat posibil rational astfel de teme. Una dintre ele este legea parteneriatului civil. Am imbunatatit-o, am adaugat cateva precizări suplimentare. In esentă nu este o lege pentru cuplurile gay, nici nu apar cuvintele gay, heterosexual sau homosexual. Este un singur lucru care a iritat: este o lege fara discriminare”, a declarat Remus Cernea, la România TV.