ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Cred că pentru domnul Ponta se gată politica în noiembrie 2014. Fiindcă domnia sa va pierde acum alegerile prezidenţiale şi nu va trebui să fac eu nimic, cum nu trebuie nici PNL-ul să facă nimic, propriul partid îl va trimite acasă. Este opinia mea„, a spus Johannis la Realitatea TV.
El a făcut referire şi la faptul că în PSD s-au purtat deja discuţii legate de viitorul preşedinte al partidului.
„Acum o săptămână, nu a găsit PSD-ul ceva mai deştept de făcut decât să se certe cine va fi următorul preşedinte al PSD-ul. Vă daţi seama câtă minte într-un partid care este în plină campanie prezidenţială, se adună în conducere ca să se certe dacă va fi X sau Y următorul preşedinte al partidului?„, a mai spus Klaus Johannis.