ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Românii votează astăzi preşedintele. Tot ce TREBUIE să ştii despre ziua votului

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Duminică, 2 noiembrie 2014, românii cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pentru a alege un nou preşedinte. 14 candidaţi au intrat în cursa pentru Cotroceni, Victor Ponta şi Klaus Iohannis fiind creditaţi de sondajele de opinie drept finalişti în cel de-al doilea tur de scrutin care va avea loc pe 16 noiembrie. Secţiile de votare sunt duminică deschise de la ora 7.00 până la ora 21.00. Alegătorii care nu se află în localitatea de domiciliu pot vota pe liste suplimentare la orice secţie de votare. 
Romania TV
01 nov. 2014, 09:37
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Românii votează astăzi preşedintele. Tot ce TREBUIE să ştii despre ziua votului

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Primele secţii de votare au fost deschise în Noua Zeelandă. 

Cei 14 candidaţi care au intrat în cursa prezidenţială, sunt, aşa cum vor apărea pe buletinul de vot:  Kelemen Hunor (UDMR), Klaus Iohannis (ACL), Dan Diaconescu (PPDD), Victor Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), William Brînză (PER), Elena Udrea (PMP), Mircea Amariţei (Prodemo), Teodor Meleşcanu (independent), Gheorghe Funar (independent), Zsolt Szilagyi (PPMT), Monica Macovei (independent), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), Călin Popescu Tăriceanu (independent) şi Corneliu Vadim Tudor (PRM).

CUM ARATĂ BULETINUL DE VOT 

La scrutinul de duminică, 18.296.567 cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, în ţară fiind organizate 18.550 secţii de vot şi 294 în străinătate, pentru scrutin fiind pregătite 20.745.068 de buletine de vot şi 94.220 de ştampile cu menţiunea „Votat”.

Vezi SECŢIILE DE VOTARE DIN JUDEŢE ŞI UNDE EŞTI ARONDAT

Au drept de vot cetăţenii români care au 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau în străinătate. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

În Bucureşti sunt 1.245 de secţii de votare. În sectorul 1 al Capitalei sunt organizate 162 de secţii, în sectorul 2 – 202, în sectorul 3 – 274, în sectorul 4 – 178, în sectorul 5 – 196, iar în sectorul 6 – 233 de secţii de votare.

Vezi SECŢIILE DE VOTARE DIN BUCUREŞTI ŞI UNDE EŞTI ARONDAT

În străinătate vor fi organizate 294 de secţii pentru cetăţenii români care doresc să îşi exercite dreptul de vot. Potrivit MAE, aproximativ trei milioane de români care trăiesc în afara ţării vor putea vota la alegerile prezidenţiale. Ministerul a trimis în străinătate 600.000 de buletine de vot. Conform MAE, pentru scrutinul din 2 noiembrie a fost majorat numărul de secţii de votare în Republica Moldova, de la 13 la 21, ţinându-se cont de tendinţa ascendentă a numărului de cetăţeni români cu drept de vot din statul vecin. A scăzut însă numărul celor din Italia (unde trăiesc în jur de 900.000 de români, conform datelor oficiale) de la 55 la 51 şi din SUA, de la 28 la 22. În Spania s-a menţinut acelaşi număr de secţii de vot, respectiv 38. 

Unde sunt secţiile de votare din străinătate unde POŢI VOTA ÎN 2 NOIEMBRIE

Cine şi unde votează

Alegătorii vor vota la secţia de votare la care sunt arondaţi, potrivit domiciliului.

Cei care sunt în altă localitate decât cea de domiciliu pot vota la orice secţie de votare, pe listele suplimentare, fiind înscrişi de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare într-un tabel separat. 

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al Biroului Electoral Central

Cei care nu se regăsesc în listele electorale permanente ale secției de votare la care sunt arondaţi vor face dovada cu actul de identitate că locuiesc în raza teritorială a secției de votare respective și vor fi înscrişi într-un tabel cuprinzând numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul, tipul, seria și numărul actului de identitate.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Unde votezi duminică dacă nu eşti în localitatea de domiciliu. Votul în Bucureşti

Bucureştenii cu domiciliul intr-un sector nu pot vota in alt sector. Posibilitatea de a vota la orice sectie de votare este valabila doar atunci cand te afli in alta localitate, nu si in alt sector.

Alegătorii care în ziua votării se află în străinătate votează la secţiile de votare constituite pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 DIASPORA. Unde şi cum pot vota românii din străinătate duminică, 2 noiembrie

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care în ziua votării se află în România pot vota la orice secţie de votare din ţară. Ei vor fi înscrişi pe tabele electorale.

Alegătorii care nu votează la alegerile prezidenţiale în localitatea de domiciliu, precum şi cei din străinătate trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere când se prezintă la urne, prin care îşi asumă că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC). 

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Când se anunţă primele EXIT POLL-uri

Cu ce acte de identitate poți vota

Cetăţenii români cu domiciliul în România care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot în baza cărţii de identitate, cărţii electronice de identitate, cărţii de identitate provizorie, buletinului de identitate sau carnetului de serviciu militar – în cazul elevilor din şcolile militare.  

Cetăţenii români cu domiciliul în România care în ziua votării se află în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în  străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua  votării: paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; titlul de călătorie; cartea de identitate; cartea de identitate electronică; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. 14 candidaţi îşi dispută duminică fotoliul de la Cotroceni

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care în ziua votării se află în străinătate, precum şi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot în baza unuia din următoarele acte de identitate: paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar, paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Cum votezi

1. Prezintă actul de identitate unui membru al biroului electoral al secţiei de votare.

2. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de acesta verifică dacă ești înscris în copia de pe lista electorală permanentă, după care semnezi în listă la poziţia destinată ție.

3. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă sau în tabel, după caz, preşedintele sau membrul biroului electoral al secţiei de votare desemnat de acesta îți încredinţează buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”, pe care o vei aplica pe buletinul de vot.

4. Înainte de a intra în cabina de vot, asigură-te că pe spatele buletinului de vot este aplicată ștampila de control a secției de votare. ATENȚIE! Dacă aceasta lipsește, votul tău va fi declarat nul!

5. Intră singur în cabină și aplică ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde prenumele şi numele candidatului pe care vrei să îl votezi. ATENȚIE ! Dacă ștampila este în afara patrulaterului sau în mai multe patrulatere, votul este nul!

6. Îndoaie buletinul, astfel încât pagina netipărită care poartă ştampila de control să rămână în afară, introdu-l apoi în urnă.

7. Restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta ștampila încredinţată pentru votare. Vei primi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea „VOTAT” sau un timbru autocolant.

Ce este interzis în ziua votului

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cei care votează fără a avea acest drept, cei care votează de două sau mai multe ori, precum şi cei care introduc în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător vor fi pepsiţi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani vor fi pedepsiţi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals, însă pedeapsa cu închisoarea poate fi înlocuită cu amendă penală.

Sunt interzise continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi consumul şi comercializarea alcoolului pe o rază de 500 de metri de secţia de votare.

Citeşte aici mai multe despre INTERDICŢII ŞI PEDEPSE

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014EXIT-POLL-URI. Secţiile de votare vor fi deschise, duminică, de la ora 7,00 până la ora 21,00. Primele rezultate ale EXIT-POLL-urilor vor fi difuzate la ora 21.00, la închiderea urnelor.

BEC a acreditat mai multe institute de sondare a opiniei publice pentru realizarea de sondaje de opinie, la ieşirea de la urne: Asociatia Populară Wilfried Martens, BCS, CSOP, IRES, RATING POL, SOCIOPOL, CURS (Centrul de Sociologie Urbană şi Regională) şi Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.

Potrivit sondajelor de opinie, Victor Ponta şi Klaus Iohannis sunt cei doi candidaţi care vor intra în turul al doilea care va avea loc pe 16 noiembrie. 

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Clasamentul în sondaje înainte de primul tur. Cum a fost în 2000, 2004 şi 2009

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014În primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe 2 noiembrie, au drept de vot 18.296.567 de cetăţeni români, iar la cel de-al doilea, pe 16 noiembrie, 18.305.826 de persoane, potrivit ultimelor date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Preşedintele ţării se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea, se organizează al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii doi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate, conform legii pentru alegerea preşedintelui României.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Cine intră în turul al doilea. Opiniile analiştilor politici

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Municipiul din România care s-a umplut de bani. Se află într-unul dintre dintre cele mai frumoase județe ale României. E campion la absorbția de fonduri europene, a luat peste 180 de milioane de euro și orașul s-a schimbat la față
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu va demisiona de la conducerea PSD dacă nu ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni