Situaţie dramatică pentru Nae Manea, diagnosticat cu cancer: Va sta un an la pat

Boala secolului, cancerul, l-a atins şi pe Nicolae Manea. Internat la Nisa, unde s-a tratat şi Mircea Sandu, fostul preşedinte rapidist va lupta cu maladia sub supravegherea celor mai buni medici. Tratamentele vor costa mai mult de 100.000 de euro, Nae Manea urmând să stea internat în jur de un an.
Alina Costache
03 nov. 2014, 05:53
Situaţie dramatică pentru Nae Manea, diagnosticat cu cancer: Va sta un an la pat

O răceală care nu se mai vindeca l-a determinat pe Nicolae Manea să îşi facă analize mai amănunţite la Spitalul Militar. Astfel, a fost descoperită boala. La recomandarea lui Mircea Sandu, Nae Manea a plecat la Nisa, oraş care devine tot mai mult nu un loc al vacanţelor, cum era până acum, ci unul al luptei contra cancerului pentru bolnavii cu posibilităţi materiale. Fără să mai ţină cont de costuri, Nae Manea, îndemnat şi de familie, s-a internat în renumita clinică de la Nisa. Iniţial, medicii i-au spus că în trei luni ar putea fi externat, însă, între timp, datele s-au schimbat. „Mircea Sandu a descoperit mai din timp boala decât tata şi s-a vindecat. La tata este ceva mai evoluat, dar nu este în fază terminală. Avem speranţe mari. Este un tratament de lungă durată. Boala poate fi învinsă în primul rând psihic şi apoi cu ajutorul medicilor. Din ce am înţeles, tata o să stea la Nisa cel puţin un an. El e optimist, aşa cum îl văd. Îl ştiu un bărbat puternic şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să trecem peste asta”, a declarat Florin Manea, fiul fostului fotbalist rapidist, scrie ziarulring.ro.

Tratamentul pentru cancer este extrem de costisitor, mai ales la clinica din Nisa. „Nu am făcut un calcul, ar fi şi greu să spun cam cât va costa întregul tratament. Cred că, per total, o să coste peste 100.000 de euro un an de spitalizare. Dar nu asta contează, important este să aibă puterea să lupte contra cancerului şi să îl învingă. Eu sunt acum la Nisa. Vreau să-i asigur tot confortul în salonul unde se află. I-am instalat Digi să poată să vadă meciurile. S-a uitat la Rapid-CFR, a fost un pic supărat. Asta e! Acum, nu fotbalul este lucru cel mai important pentru tata. Tratamentul este dificil şi de anduranţă. Trebuie să fie pregătit, iar eu o să fiu cât mai mult timp lângă el ca să-l susţin”, a spus Manea junior. 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Help Net, unul care are puncte de lucru în toată țara. Lumea vine pentru prețurile bune și reducerile la medicamente. Puțini români știu cine se află în spatele acestei afaceri uriașe
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Atacurile rusești au avariat infrastructura portuară ucraineană și nave comerciale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy