Trei luni au stat Octavian Bellu şi Mariana Bitang departe de activitatea de lotul feminin de gimnastică. Săptămâna trecută ei au revenit la baza de la Izvorani, iar în scurt timp se va parafa o nouă înţelegere cu ei, în perspectiva Olimpiadei din 2016, de la Rio de Janeiro.
Citeşte şi MOTIVUL BOMBĂ pentru care Bellu şi Bitang AU DEMISIONAT de la LOT
Carmen Tocală, secretar de stat în MTS, a fost cea care a anunţat că s-a ajuns la un acord cu cei doi antrenori, ea declarând pentru ediţia de luni a Gazetei Sporturilor: „După discuţiile purtate cu Bellu şi Bitang pot afirmă că cei doi mari tehnicieni vor redeveni coordonatorii lotului feminin. Mai trebuie definitivată înţelegerea cu Federaţia de Gimnastică şi cu forul olimpic român, dar eu cred că fetele de la lot au fost cele care i-au determinat pe antrenori să se întoarcă„.
Totodată, există şanse mari ca sala de la Izvorani să găzduiască în scurtă vreme alte două vedete ale gimnasticii româneşti. „Lucrurile încep să se lege pentru că se vorbeşte intens despre revenirea la lot a Sandrei Izbaşa şi a Cătălinei Ponor„, a declarat pentru Gazetă o persoană apropiată celor doi antrenori.
Octavian Bellu şi Mariana Bitang au renunţat la conducerea lotului feminin de gimnastică după ce Bellu a pierdut alegerile pentru şefia COSR, în detrimentul lui Alin Petrache.