„Observ că domnul Ponta care a dus economia în recesiune a nominalizat pentru postul de prim-ministru un fost premier ce a lăsat ţara cun un deficit bugetar de 6%, a făcut praf banii din privatizarea BCR şi a încărcat schema administraţiei centrale cu aproximativ 150.000 de salariaţi”, a declarat, miercuri, Cătălin Predoiu.
Democrat-liberalul îi impută preşedintelui PLR nu doar activitatea ca şef al Guvernului, cât şi pe aceea de preşedinte al Senatului. „Tăriceanu a protejat corupţii din Parlament tergiversând cererile justiţiei şi ale ANI. Constat că este un tandem al corupţiei şi al recesiunii”, a mai spus Predoiu.
Victor Ponta a spus miercuri, în cadrul unui miting electoral la Giurgiu, judeţul în care a înregistrat cel mai bun scor electoral în primul tur, că îşi doreşte ca succesorul său la Palatul Victoria să fie ataşat de valorile europene, această calitate putând fi regăsită la Călin Popescu-Tăriceanu. „Vrea ca România să aibă un premier european şi cred că domnul Călin Popescu Tăriceanu este un premier european”, a declarat Victor Ponta la Giurgiu.