Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica, eliberat condiţionat

Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica, închis, în octombrie 2012, la Penitenciarul Gherla, după ce fusese condamnat la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, va fi eliberat condiţionat, miercuri. Tribunalul Cluj a menţinut o decizie anterioară a instanţei privind eliberarea sa.
Filip Stan
05 nov. 2014, 14:55
Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica, eliberat condiţionat

Instanţa a judecat, miercuri, o contestaţie a procurorilor DNA la o decizie a Judecătoriei Gherla, care a dispus eliberarea condiţionată a lui Radu Bica.

„Instanţa a respins contestaţia Parchetului şi a decis menţinerea sentinţei date de prima instanţă. Decizia este definitivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestianu.

Avocatul lui Radu Bica, Mihai Giurgea, a spus că eliberarea este una condiţionată, iar clientul său va fi eliberat din Penitenciarul Gherla în cursul zilei de miercuri.

Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica a cerut Judecătoriei Gherla, în 3 octombrie, eliberarea condiţionată, după ce a executat doi ani din pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie.

Potrivit avocatului lui Radu Bica, în cererea de eliberare s-a arătat că acesta a avut un comportament bun în timpul detenţiei şi a prestat ore de muncă.

În 25 noiembrie 2011, fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie.

Radu Bica a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc pentru dare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011, Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

În 8 martie 2012, Radu Bica a fost condamnat de Tribunalul Cluj la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc a primit un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

Sentinţa a fost atacată cu apel de Bica, care s-a judecat la Curtea de Apel Cluj. Curtea a menţinut pedeapsa în cazul lui Bica, acesta făcând recurs la ICCJ.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, în octombrie 2012, ca nefondat, recursul declarat de Radu Bica împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj.

Instanţa supremă a dispus ca din pedeapsa de cinci ani de închisoare lui Bica să îi fie scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 1 noiembrie 2011 până în 4 octombrie 2012.

Decizia era definitivă, astfel că Radu Bica mai avea atunci de executat aproape patru ani de închisoare.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
Capital.ro
Călin Georgescu, ținta unui atac. Planul pentru eliminarea lui. Vor să-l scoată din cursă
Playtech.ro
Calendar Comper 2025: Când au loc probele la română și la matematică
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Un clip șocant arată cum un soldat ucrainean și unul rus se luptă cu cuțitele până la moarte: „Mi-ai tăiat tot corpul. Lasă-mă să-mi trag puțin sufletul”
wowbiz.ro
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Horoscop duminică, 5 ianuarie 2025: Vărsătorii fac cumpărături pentru casă
Spynews
Natalia Mateuț, mai sexy ca niciodată în vacanța din Marrakech! Cum s-a lăsat fotografiată prezentatoarea TV / FOTO
Evz.ro
Incredibil! Cine îl susține pe Călin Georgescu. Haos total pe scena politică
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Un bărbat din Timișoara a murit în holul blocului în care locuia, imediat după ce a fost externat din spital. Care este, de fapt, cauza decesului
Cancan.ro
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
StirileBZI
Amendă de până 2.000 de lei pentru șoferi! Ce nu ai voie să faci pe geamul mașinii
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
substantial.ro
Un ton roșu vândut cu aproape 1,3 milioane de euro la licitația din Tokyo
MediaFlux
RĂSTURNARE privind VIITORUL PREȘEDINTE! S-a AFLAT de ABIA ACUM viitorul CANDIDAT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
INXS: există exces în rock de senzație? Da. Michael Hutchence