ACTA a ajuns în Parlamentul European

Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) se află în centrul atenţiei în Parlamentul European. Astfel, Parlamentul European va primi, marţi la prânz, o petiţie împotriva ACTA cu peste 2,4 milioane de semnături, iar dezbateri pe acest subiect vor avea loc marţi după-amiază în Comisia de industrie, cercetare şi energie (ITRE) şi miercuri în Comisia de comerţ internaţional (INTA).
Romania TV
28 feb. 2012, 07:33
ACTA a ajuns în Parlamentul European

Semnatarii petiţiei se tem că ACTA ar putea fi o ameninţare la adresa internetului liber şi deschis. Petiţia va fi examinată în cadrul Comisiei pentru petiţii a PE (PETI). În urma acestei analize, Parlamentul European ar putea cere Comisiei Europene lansarea unei investigaţii preliminare sau ar putea pregăti un raport pentru vot în plen, scrie Agerpres.

Petiţia a fost iniţiată de Avaaz, organizaţie ce foloseşte internetul pentru diferite campanii. Comisia PETI va examina petiţia pentru a decide dacă este admisibilă sau nu. Această procedură durează de obicei două luni, dar în cazuri speciale se lucrează în regim de urgenţă. Dacă petiţia este declarată admisibilă, Parlamentul European ar putea cere Comisiei Europene lansarea unei investigaţii preliminare, ar putea trimite petiţia unei alte comisii europarlamentare sau ar putea pregăti un raport pentru vot în plen.

‘Prin primirea acestei petiţii, comisia noastră este din nou abordată pentru a juca un rol fundamental în ascultarea îngrijorărilor cetăţenilor europeni şi în oferirea unui loc unde aceştia îşi pot exprima opiniile’, a declarat preşedintele PETI, Erminia Mazzoni.

ACTA a fost negociat între UE şi statele sale membre, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia. Odată ce acordul intră în vigoare, orice membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului poate adera.

Există temeri că acordul ar favoriza interesele marilor companii în detrimentul drepturilor cetăţenilor. Punerea în aplicare a acordului pe internet este văzută ca o ameninţare la viaţa privată şi drepturile omului. Negocierile au fost denunţate de grupuri ale societăţii civile ca fiind lipsite de transparenţă şi pentru că nu au inclus ţările în curs de dezvoltare.

Toate statele UE – cu excepţia Ciprului, Estoniei, Slovaciei, Germaniei şi Olandei – plus SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia au semnat ACTA.

ACTA nu poate intra în vigoare fără acordul Parlamentului European. Parlamentul European nu poate schimba acordul, având doar puterea de a-l aproba sau respinge. Deoarece nu există termen limită pentru decizia asupra acordului, Parlamentul European ar putea să o amâne pe termen nelimitat, ceea ce ar împiedica intrarea în vigoare a ACTA.

Pe 22 februarie 2012, Comisia Europeană a anunţat că va trimite ACTA la Curtea de Justiţie a UE pentru a verifica eventuale incompatibilităţi cu Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Parlamentul European va aştepta concluziile Curţii înainte de a se pronunţa, dar între timp, va examina acordul.

Dacă PE va vota în favoarea ACTA, atunci Ciprul, Estonia, Slovacia, Germania şi Olanda vor trebui să semneze acordul şi toate statele membre vor trebui să-l ratifice (plus cel puţin cinci state din afara UE), înainte ca acesta să poată intra în vigoare.

Dacă Parlamentul European va respinge acordul, ACTA nu va putea intra în vigoare în UE. Totuşi, dacă şase state din afara UE vor ratifica acordul, acesta va intra în vigoare în ţările respective. Votul în plenul PE este prevăzut pentru luna iunie a acestui an.

DailyBusiness
Strategia-surpriză prin care Călin Georgescu vrea să cucerească Președinția cu sprijinul unui partid controversat!
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce avere nesimțită are Elena Lasconi: „Săraca“ se scaldă în bani!
Fanatik.ro
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează tinerii din România: Așa cum au fost scoși în stradă vor fi scoși la război
Playtech.ro
Traian Băsescu, despre posibila sursă de finanțare a lui Călin Georgescu: Mă tem că banii sunt din...
DailyBusiness
Călin Georgescu: Nu avem bănci românești. Realitatea îl contrazice! Avem două bănci din top 3 cu capital românesc
Adevarul
O femeie și-a ascuns copilul de restul familiei, timp de 3 ani, într-un sertar. De ce a luat această decizie
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Doliu în teatrul și filmul românesc. A murit un actor celebru
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Cine sunt românii care vor beneficia de pensii mai mari în luna decembrie. Banii vor intra direct pe card!
Cancan.ro
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu este mason de frunte. Document bombă: Da, a fost acolo
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Ucraina pregătește o nouă contraofensivă, anunță comandantul Oleksandr Sîrski
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Care este cel mai periculos fel de mâncare!