Accident GROAZNIC în Sibiu. UN MORT şi ŞASE RĂNIŢI

O persoană a murit şi alte şase au fost rănite, două dintre acestea fiind încarcerate, vineri seară, după ce două maşini s-au ciocnit frontal pe DN 7, în localitatea Lazaret, judeţul Sibiu. Traficul în zonă se desfăşoară alternativ pe un singur sens.
Filip Stan
07 nov. 2014, 18:57
Accident GROAZNIC în Sibiu. UN MORT şi ŞASE RĂNIŢI

Şoferul unui autoturism care circula dinspre Sibiu a intrat într-o depăşire neregulamentară şi s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism, condus regulamentar.

„În prima maşină se aflau cinci persoane, dintre care una a decedat. Este vorba despre pasagerul de pe locul din dreapta-faţă. În cea de-a doua maşină se aflau două persoane. Toate cele şase persoane care au supravieţuit sunt rănite”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Potrivit acesteia, la ora transmiterii acestei ştiri, traficul în zona accidentului se desfăşoară alternativ pe un singur sens de mers.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a precizat că două dintre victime sunt încarcerate, în zonă fiind trimise un echipaj de descarcrare şi echipaje de salvare.

Medicii vor acorda primul ajutor victimelor şi vor decide care dintre ele necesită transportarea la spital.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Stațiunea din Grecia în care temperaturile nu urcă peste 30 de grade în mijlocul zilei. Noaptea se face frig ca în Siberia. E la 8 ore de mers cu mașina și mulți români își fac vacanțele aici
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Un șofer de 65 de ani încătușat după ce a refuzat să oprească la semnalele poliției și a lovit un echipaj
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'