ALEGERI 2014. De ce crede Liviu Dragnea că a pierdut Victor Ponta alegerile în Ardeal

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Bistriţa, că Victor Ponta a pierdut alegerile în judeţ şi în Ardeal pentru că primarii şi alţi lideri PSD au vorbit prea puţin cu oamenii, au luat primul tur mult prea uşor, el îndemându-i ca acum să îşi lase acasă "hainele cu funcţii".
Ionela Marcu
08 nov. 2014, 11:51
ALEGERI 2014. De ce crede Liviu Dragnea că a pierdut Victor Ponta alegerile în Ardeal

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Sper să câştigăm în turul doi, pentru că municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, este o zonă pe care noi o considerăm foarte apropiată, cu buni români, şi am venit să încurajez puţin organiziaţia. Au resurse, au potenţial ca în turul doi să câştige Victor Ponta aici. N-am venit să-i cert, dar poate o să-i dojenesc puţin, avem o discuţie, pentru că ar fi bine ca fiecare dintre colegii noştri de la Bistriţa să-şi ia rolul în serios şi sunt sigur că o să şi-l ia după discuţia noastră”, a spus Liviu Dragnea, care vineri seară participă la o întâlnire cu liderii de organizaţii PSD din judeţ.

El a explicat care au fost cauzele pentru care PSD Bistriţa-Năsăud a pierdut alegerile în primul tur al prezidenţialelor: primarii au vorbit prea puţin cu oamenii.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  „Sunt anumite zone în judeţ în care colegi de-ai noştri nu şi-au făcut treaba cum trebuie, pe de o parte, iar pe de altă parte unii colegi primari foarte ocupaţi, pe bună dreptate, cu chestiuni administrative, au făcut o greşeală de nepermis: au vorbit prea puţin cu oamenii. La cetăţeni nu este suficient să le prezinţi un proiect, este bine să vorbeşti cu ei, pentru că dincolo de un proiect pe care îl facem într-o localitate, şi Guvernul a făcut suficiente, e nevoie ca fiecare militant PSD să ajungă să vorbească cu cât mai mulţi oameni şi să le spună ce vrea să facă Victor Ponta pentru ei. Asta cred că a fost una din cauze, au luat primul tur mult prea uşor, au crezut că vine de la sine. Nu vine de la sine, dar eu sunt sigur că în turul doi, în Bistriţa, Victor Ponta va fi pe primul loc”, a declarat preşedintele executiv al PSD.

El a spus că „strategia s-a schimbat deja” în Ardeal pentru turul al doilea.

„Cea mai importantă acţiune pe care o vor face colegii noştri va fi să meargă, atât cât pot, din casă în casă, să vorbească cu cât mai mulţi oameni, dar direct şi toţi membrii, indiferent de funcţie. Toţi o să-şi lase hainele cu funcţii acasă, fiecare membru de partid va vorbi direct cu oamenii, să le spună de ce e mai bun Victor Ponta decât Klaus Iohannis”, a explicat liderul PSD.

El a mai spus că mesajul PSD pentru ardeleni este acelaşi ca pentru întreaga ţară.

În Bistriţa-Năsăud, primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat de Klaus Iohannis, cu 44,68% din voturi, în timp ce Victor Ponta a avut 36,28%, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu dobânda la un credit ipotecar de 50.000 de euro luat pe 30 de ani. Calculul pe care trebuie să-l știi înainte să te duci la bancă
Capital.ro
Adevărul despre UNT. Ce cumperi, de fapt, când mergi la magazin
Playtech.ro
Numărul de telefon la care să nu răspunzi, rămâi cu contul gol. Noua escrocherie din România, lansată chiar de Florii
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
NATO și UE cer europenilor să se pregătească pentru război. Țările care iau amenințarea unui conflict în serios
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
Misterul Mariamene din Munții Buzăului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Minunea unică din România. Este locul peste care Dumnezeu și-a așezat mângâierea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Ministrul de Finanțe, decizie fără precedent în România: „tăieri în carne vie”
MediaFlux
ANAF i-a vizat direct! Obligațiile românilor până la 25 mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Două cutremure au zguduit România azi. Tot mai aproape de un cutremur major?