Mercedes G-Code Concept VIDEO

Segmentul SUVurilor de clasă mică a fost inaugurat în 2010 de Nissan Juke şi este într-o expansiune continuă, odată cu apariţia pe piaţă a unor modele noi precum Peugeot 2008 sau Renault Captur. Succesul acestui gen de vehicule a atras atenţia şi producătorilor premium: Mercedes prezintă conceptul G-Code, care prefaţează o posibilă propunere a constructorului german în această clasă.
Romania TV
09 nov. 2014, 12:58
Mercedes G-Code Concept VIDEO

Mercedes G-Code Concept marchează o ruptură totală faţă de ce ne-a obişnuit constructorul din Stuttgart până acum, mai ales din punct de vedere al designului. Trebuie să menţionăm că acest model este rodul colaborării dintre Centrul de Design Mercedes din Germania şi recent înfiinţatul departament de cercetare, dezvoltare şi design din China.

G-Code Concept măsoară 4.10 metri în lungime (cu 3 cm mai puţin ca GLA), 1.90 metri în lăţime şi 1.50 înălţime. Dimensiunile îl încadrează în segmentul SUVurilor urbane de genul lui Renault Captur. La exterior remarcăm liniile curate, fluide, ale caroseriei. Grila faţă este iluminată diferit (roşu, albastru sau violet), în funcţie de modul de conducere ales. Din punct de vedere tehnic, descoperim o mecanică inedită şi experimentală. Vopseaua “multi-voltaică” permite producerea de electricitate în două moduri: asemenea unui panou solar, când este expusă razelor solare, şi la trecerea curenţilor de aer peste suprafaţa caroseriei. Energia astfel produsă este transferată motorului electric care antrenează puntea spate. G-Code Concept este un model hibrid, propulsat de un sistem format din  motorul electric menţionat mai sus şi un motor termic alimentat cu hidrogen.

Designerii Mercedes şi-au imaginat un interior cu 4 locuri individuale, iar comenzile sunt accesate prin intermediul unor ecrane tactile. Amenajarea şi dotările habitaclului duc mai mult cu gândul la o navă spaţială decât la un vehicul care ar putea intra în producţia de serie. Inovator este sistemul de pilot automat care preia controlul maşinii atunci când şoferul vorbeşte la telefon. 

Mercedes G-Code Concept va fi prezentat publicului la Salonul Auto de la Los Angeles. Dacă va intra în producţie, micul SUV va fi comercializat iniţial pe piaţa din China, începând cu 2016. În Europa, G-Code nu va fi disponibil mai devreme de 2017.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
Playtech.ro
Loredana, apariție de INFARCT! Costumul de baie CRĂPAT i-a arătat toate formele
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Cum alegi cel mai dulce pepene. Trucul dezvăluit de un specialist
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mascații au intrat peste Bianca Drăgușanu! Vedeta, AUDIATĂ, la Poliție
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Rusia consideră prezența navelor NATO în Marea Neagră drept o amenințare
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'