Soarta liderului grupării Statul Islamic este incertă după ultimele raiduri americane. Potrivit mai multor televiziuni arabe, al-Baghdadi ar fi fost rănit sau chiar ucis în urma atacului, dar un responsabil irakian a declarat că deocamdată nu sunt disponibile informaţii fiabile care să confirme această relatare venită din surse neoficiale.
Nici Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (Centcom) nu a confirmat dacă liderul jihadiştilor se afla în perimetrul unde a fost executat raidul ce a distrus un convoi alcătuit din zece camioane militare ale jihadiştilor.
Uciderea acestui lider discret, dar care s-a autoproclamat ‘calif’ pe teritoriile controlate de gruparea sa în Siria şi Irak, ar reprezenta un succes major pentru coaliţia condusă de SUA ce sprijină cu raiduri aeriene trupele care luptă la sol împotriva Statului Islamic, respectiv trupele guvernamentale irakiene, trupele kurde (peshmerga), miliţiile şiite şi unele triburi sunnite.
Pe de altă parte, SUA au anunţat că vor trimite în Irak încă 1.500 de consilieri militari care vor participa la instruirea soldaţilor irakieni, dar guvernul de la Bagdad a calificat această iniţiativă drept ‘tardivă’ în condiţiile în care armata irakiană tot nu reuşeşte să recucerească teritoriile ocupate de jihadişti.