Metoda daneză de slăbit, care presupune schimbarea radicală a aproximativ 20 de elemente ce ţin de stilul de viaţă, a fost aplicată pe 1.900 de pacienţi. 70% dintre aceştia, un procent absolut enorm, au reuşit să îşi ţină greutatea sub control.
Într-un interviu acordat BBC, doctorul Holm explică foarte clar că, pentru aceste rezultate, este nevoie de o abordare dură, cumva militărească. Rezultatele îl încurajează să propună ca metoda sa să fie aplicată la nivel internaţional. În Statele Unite şi în multe state vest-europene, unul din trei copii este supraponderal, iar incidenţa obezităţii printre adolescenţi s-a împătrit în ultimii 30 de ani.
“În general, copiii obezi sunt desconsideraţi. Sunt firi singuratice şi cei mai mulţi dintre ei nu participă la activităţi împreună cu alţi copii. Le lipseşte enorm încrederea în sine. Cu această metodă, există o speranţă reală că vor pierde din greutate şi îşi vor îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii”, spune doctorul Holm.
Potrivit acestuia, copilului îi este extrem de greu să învingă de unul singur o boală precum obezitatea. “Însă, noi creăm mediul şi oferim “uneltele” cu care copilul şi familia sa pot depăşi această boală”.
“Nu facem nimic amuzant. Este ceva foarte dur”
La începutul programului, copiii sunt chemaţi la spital pentru 24 de ore de analize şi teste amănunţite, care includ scanarea corporală pentru a identifica nivelul de grăsime.
De asemenea, copiii trebuie să răspundă unui chestionar, cu ajutorul căruia specialiştii determină care sunt obiceiurile alimentare ale subiecţilor, dar şi comportamentul copilului.
“Nu facem nimic amuzant. Este ceva foarte dur”, îi spune doctorul Holm lui Jakob Christiansen, un puşti de 10 ani care cântăreşte deja 72 de kilograme, cu peste 20 de kilograme mai mult decât ar trebui. Jakob are o adevărată dependenţă de dulciuri. Când este deprimat din cauza glumelor care se fac pe seama sa, la şcoală sau pe stradă, Jakob mănâncă enorm de multe dulciuri. Iar, când părinţii refuză să îi dea, Jakob scoate ceva dulce dintr-o ascunzătoare. “A ajuns să le ascundă. Vrem ca doctorii să îl ajute cumva şi să fie din nou un băiat fericit”, spune mama sa, Elisabet.
Citeşte mai mult pe greatnews.ro