PROGNOZA METEO BANAT
În prima parte a intervalului, vremea se va menţine caldă, chiar dacă valorile mediate pe regiune ale temperaturilor maxime vor scădea uşor şi treptat, de la 17…18 grade, spre 13…15 grade. În cea de-a doua săptămână temperatura va continua să scadă ușor, până la maxime mediate pe regiune de 11…13 grade, valori ce se menţin totuşi peste cele climatologic specifice în a doua jumătate a lunii noiembrie. Minimele nocturne vor avea aceeaşi evoluţie, astfel că în prima săptămână acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu o medie de 7…9 grade, apoi vor scădea uşor, urmând a se situa într-un ecart mediu de 4…7 grade.
Ploi slabe, cu caracter local vor fi în zilele de 13 şi 14 noiembrie, iar pentru perioada 17-19 noiembrie va creşte probabilitatea pentru ploi pe spaţii mai extinse.
ALERTĂ, vine zăpada! Meteorologii au emis avertizare de ninsoare abundentă
PROGNOZA METEO CRIŞANA
În prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ridicate decât cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an, cu maxime în medie de 15…19 grade şi minime de 5 la 8 grade. Apoi, deşi vor marca o scădere treptată, temperaturile se vor menţine în general peste mediile climatologice specifice în a doua parte a lunii noiembrie, cu valori diurne de 10…14 grade şi minime nocturne de 4…7 grade, medie regională.
Probabilitatea de ploaie va creşte în a doua parte a intervalului de referinţă, în special în perioada 17-19 noiembrie.
PROGNOZA METEO TRANSILVANIA
În primele zile ale intervalului de prognoză vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu maxime, în medie, de 12…15 grade. Apoi estimările indică o tendinţă de scădere a temperaturii aerului până la maxime mediate pe regiune de 8…11 grade, valori ce se menţin totuşi uşor peste cele climatologic specifice în a doua jumătatea a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne va aceeaşi evoluţie, în scădere de la un ecart de 2…5 grade în prima săptămână la o medie regională de 1…3 grade, cu valori mai mici în primele nopţi şi, din nou spre sfârşitul intervalului de referinţă, în zonele depresionare.
În partea a doua a intervalului de prognoză va creşte probabilitatea pentru ploi locale.
PROGNOZA METEO MARAMUREŞ
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, chiar dacă valorile termice vor scădea treptat, de la maxime, în medie, de 17…18 grade la început spre 13…14 grade. Pentru cea de-a doua săptămână estimările indică o tendinţă de continuare a scăderii uşoare de temperatură, până la maxime mediate pe regiune de 9…12 grade, valori ce se menţin totuşi peste cele climatologic specifice în a doua jumătate a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne va avea aceeaşi evoluţie, astfel că în prima săptămână acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu o medie de 4…6 grade, apoi vor scădea uşor, urmând a se situa într-un ecart mediu de 2 la 4 grade.
Probabilitatea de ploaie va creşte în a doua parte a intervalului de referinţă, în special în perioada 17-19 noiembrie.
PROGNOZA METEO MOLDOVA
Primele zile vor fi caracterizate de o vreme în general caldă, cu precădere în zonele mai înalte de relief. Valorile mediate pe regiune ale temperaturilor maxime vor fi de 10…14 grade, iar cele ale temperaturilor minime vor fi de 3…6 grade. Începând cu 15 noiembrie, valorile termice vor scădea, devenind apropiate de mediile climatologice specifice în a doua jumătate a lunii, cu maxime de 6…9 grade şi minime de 1…4 grade, în medie.
Vor fi posibile ploi slabe sau burnițe, cu caracter local, îndeosebi în cea de a doua săptămână de prognoză.
PROGNOZA METEO DOBROGEA
În prima săptămână de prognoză vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu maxime, în medie, de 12…14 grade. Apoi temperatura va fi în scădere, până la maxime mediate pe regiune de 9…11 grade, valori apropiate de cele climatologic specifice în a doua jumătatea a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne va avea aceeaşi evoluţie, în scădere de la un ecart de 7…9 grade în prima săptămână, spre o medie regională de 4…7 grade, în cea de-a doua.
Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în data de 14 noiembrie şi în perioada 17-19 noiembrie.
PROGNOZA METEO MUNTENIA
În prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă, cu precădere în zonele mai înalte de relief, cu valori mediate pe regiune ale temperaturilor maxime de 11…15 grade. Apoi se estimează o scădere de temperatură, valorile diurne, în ecart mediu de 9…11 grade, devenind apropiate de mediile climatologice specifice în a doua parte a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne se va situa mult peste cel normal în prima săptămână, când în medie pe regiune vor fi 5…8 grade, apoi va fi în scădere, spre un ecart de 2…5 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată între 13 și 15 noiembrie, apoi vor mai fi posibile ploi slabe.
PROGNOZA METEO OLTENIA
În prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în general mai ridicate decât cele climatologic normale. Astfel, maximele diurne se vor situa într-un ecart mediu de 11…14 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse, în medie, între 5 și 9 grade. Apoi se estimează o scădere de temperatură, concretizată prin maxime diurne de 8…11 grade şi minime de 3…5 grade, medie regională, reprezentând un regim termic apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată între 13 și 15 noiembrie, apoi vor mai fi posibile ploi slabe.
PROGNOZA METEO LA MUNTE
Regimul termic diurn se va situa în mare parte a intervalului de prognoză peste cel climatologic normal, în special în primele zile, când vor fi în medie 9…12 grade. Tendinţa este, însă, de scădere uşoară, mai ales în a doua săptămână, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 4…7 grade. Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive în prima săptămână, apoi vor scădea la o medie uşor sub limita de îngheţ.
Vor fi posibile ploi locale în jurul datei de 14 noiembrie, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte în perioada 17-20 noiembrie.