O bombă a explodat într-o şcoală din nord-estul Nigeriei: 47 de morţi

Patruzeci şi şapte de elevi şi-au pierdut viaţa luni în explozia unei bombe într-o şcoală din Potiskum, oraş în nord-estul Nigeriei, informează agenţiile internaţionale de presă.
Alina Costache
10 nov. 2014, 10:40
O bombă a explodat într-o şcoală din nord-estul Nigeriei: 47 de morţi

Cel puţin 47 de persoane şi-au pierdut viaţa luni în explozia unei bombe într-o şcoală din Nigeria.

Explozia de la colegiul din Potiskum, statul Yobe, s-a produs în momentul în care elevii erau adunaţi, ca în fiecare dimineaţă, în curtea şcolii, înainte de începerea cursurilor.

‘Elevii erau adunaţi pentru reuniunea de dimineaţă şi la un moment dat, pe la ora 07:50 (06:50 GMT), ceva a explodat în mijlocul lor, făcând un zgomot puternic’, a declarat pentru AFP unul din profesori, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Iniţial, bilanţul comunicat de poliţie a fost de cel puţin 20 de morţi şi zeci de adolescenţi transportaţi la spital. ‘Prioritatea noastră este de a-i salva pe cei răniţi, nu ştim acum care este numărul exact al victimelor’, a precizat sursa menţionată.

Atentatul nu a fost revendicat, dar autorităţile cred că atacul a fost comis de gruparea islamistă armată Boko Haram.

De la începutul insurecţiei lor, în 2009, islamiştii, care doresc crearea unui stat islamist în nordul Nigeriei, au comis numeroase atacuri împotriva şcolilor, care, în opinia lor, oferă o educaţie influenţată de valorile occidentale. În februarie, indivizi înarmaţi au deschis focul şi au lansat explozivi în dormitorul unui internat din Buni Yadi, tot în statul Yobe, ucigând 40 de adolescenţi.

Yobe este unul din cele trei state unde acum un an şi jumătate a fost instituită legea marţială ca urmare a atentatelor sângeroase comise de Boko Haram.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti