Zidul Berlinului se mută la graniţa dintre Ucraina şi Rusia

La 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Ucraina se gândeşte, deocamdată doar la nivel teoretic, să ridice un zid la graniţa cu Rusia pentru a-şi asigura securitatea, într-o primă etapă urmând să se sape o tranşee lungă de 1.500 de kilometri şi apoi să se construiască o fortificaţie cu o lungime de 2.300 de kilometri, scrie luni publicaţia franceză Le Courrier International, potrivit Agerpres.
Alina Costache
10 nov. 2014, 15:34
Zidul Berlinului se mută la graniţa dintre Ucraina şi Rusia

Oricât de naivă ar putea să pară o asemenea intenţie din punct de vedere militar şi de anacronică sub aspect politic într-o perioadă în care globalizarea demolează toate frontierele, o realitate este că ‘cel liniştit nu poate să trăiască în pace dacă nu vrea vecinul său cel rău’, după cum scria poetul şi dramaturgul german Friedrich Schiller, anticipând parcă agresiunea rusă în Crimeea şi în estul Ucrainei.

De altfel, unele ţări sau populaţii au trăit la adăpostul zidurilor, iar altele au pus în aplicare această soluţie şi în ziua de azi, exemplele cele mai cunoscute începând cu strămoşul tuturor zidurilor, Marele Zid Chinezesc, trecând apoi prim limesul roman şi ajungând în vremurile noastre la gardul de la frontiera israeliano-libaneză, ridicat de Israel pentru a preveni infiltrările teroriştilor, sau la cel care separă graniţa dintre SUA şi Mexic, metoda găsită de Administraţia americană pentru a opri traficanţii de droguri şi refugiaţii veniţi din America Centrală.

Citeşte şi Premierul ucrainean: Rusia „exportă terorism” în Ucraina şi ridică un nou zid al Berlinului

Şi Europa furnizează astăzi astfel de exemple prin gardurile ridicate în enclavele spaniole din nordul Marocului, Ceuta şi Mellila, asaltate de refugiaţii africani, precum şi prin consolidarea graniţei dintre Grecia şi Turcia pentru a împiedica refugiaţii din Asia şi Africa să ajungă în Uniunea Europeană.

Vezi şi CADEREA ZIDULUI BERLINULUI, comemorată cu un filmuleţ emoţionant VIDEO

Însă la graniţa dintre Ucraina şi Rusia nu poate fi vorba de controlul fluxurilor de refugiaţi şi nici de ridicarea unei noi Cortine de Fier, întrucât în acest din urmă caz era restricţionată ieşirea cetăţenilor din fostul bloc comunist, nu intrarea străinilor. Ce caută guvernul de la Kiev este să aducă stabilitate într-o regiune instabilă, iar experienţa prin care trece arată că recurgerea la o asemenea soluţie extremă nu ar fi o naivitate, naivi fiind cei care cred că în lumea de azi se poate renunţa la frontierele fortificate, notează Le Courrier International.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Capital.ro
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost resimțit
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
IICCMER își exprimă îngrijorarea cu privire la candidatura lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?