Pornind de la acest concept, anumite religii de pe glob au promovat cu ardoare reîncarnarea, scrie efemeride.ro. Lumea modernă, adică societăţile dezvoltate economic din Europa sau America sunt de cele mai multe ori străine conceptului în sine, iar viaţa după moarte este privită precum o inepţie.
Citeşte şi Ce se întâmplă după ce acest bărbat aruncă o piatră în apa. Nici lui nu i-a venit să creadă. VIDEO
Cu toate aceste, de-a lungul timpului, au fost semnalate numeroase cazuri ale reîncarnării. La început, oamenii le-au privit cu reticenţă, pentru ca mai apoi, atunci când lucrurile şi informaţiile puse cap la cap se potriveau diferite semnale de alarmă au fost trase în principal de mass media, promovând cazurile cu pricina.
Un astfel de caz, care a stârnit opinia publică în SUA, este cel al unul băieţel, de numai 4 ani, care prezintă diverse amintiri pe care le-a trăit într-o viaţă anterioară. Este vorba de cea a unui fost soldat, Val S. Lewis, care în 1983 şi-a găsit sfârşitul într-un atentat din Beirut.
Părinţii micuţului au făcut public cazul susţinând că Andrew îşi povesteşte nenumărate întâmplări din viaţa sa anterioară. Una dintre cele mai traumatizante este cea a morţii fostului soldat, care a fost nimic de focul exploziei. Andrew foloseşte îi întreabă frenetic: „de ce m-aţi lăsat să mor în acel foc?”.
Mai mulţi experţi s-au oferit voluntari să ajute în elucidarea cazului. În cele din urmă s-a stabilit că fostul soldat american Val S. Lewis a fost trimis într-o misiune de menţinere a păcii în 1983 în Beirut. Într-o zi a avut loc un atentat cu maşini capcană şi atunci soldatul american şi-a pierdut viaţa în urma unei explozii de amploare. Corpul său a fost dus în Statele Unite şi a fost îngropat în Cimitirul Național din Marietta Georgia.
Citeşte şi Arsenie Boca a prevestit sfârşitul. „Vor veni vremuri foarte grele….”
Credibilitatea poveştii este una ridicată pentru că foarte puţini oameni au acces la arhivele SUA. Mai mult de atât, specialiştii au hotărât că Andrew oferă numeroase evenimente şi detalii din viaţa fostului soldat american, motiv pentru care totul este cât se poate de real. Astfel, băiatul de numai 4 ani este considerat reîncarnarea unui fost soldat, care nu era pregătit să moară şi nu şi-a acceptat niciodată moartea, considerent extrem de solid pentru reîncarnare.
Acest caz nu este unul izolat, de-a lungul timpului au ieşit în lumina reflectoarelor mai mulţi copii care au prezentat numeroase amintiri din vieţile lor anterioare.
Specialiştii sugerează că reîncarnarea este un fenomen cât de poate de real, dar nimeni nu poate preciza care sunt condiţiile în care un suflet îşi alege un nou corp. În cazul micuţului Andrew, sufletul său a aşteptat aproape 20 de ani pentru a experimenta o nouă viaţă.