Conform celui mai recent raport Eurocet al Monitorizării FIV în Europa indică faptul că, la nivel european, rata de succes este de 35-40%.
Acelaşi raport arată că în România, la nivelul anului 2010, au fost tratate 1.900 de cupluri, au fost efectuate 787 de fertilizări in vitro, au fost obţinute 40% sarcini după FIV, din care 17% naşteri. În cazul Centrului de Medicină Materno Fetală şi Repriducere Umană Asistată din cadrul MedLife, rata de succes a naşterilor rezultate în urma procedurii de FIV a fost dublă faţă de media pe ţară.
”În România se fac progrese substanţiale în domeniul reproducerii umane asistate, iar rezultatele pe care le avem în cadrul centrului nostru ne încurajează să continuăm eforturile de dezvoltare permanentă pe această zonă. Creşterea până la 50% a ratei de succes a FIV pe care am înregistrat-o anul trecut, ne arată că paşii mărunţi dar siguri pe care i-am făcut contribuie la intrarea României în rândul ţărilor europene care prezintă deja realizări remarcabile în domeniu”, a declarat Dragoş Albu, medic coordonator al Centrului de Medicina Materno-Fetală, MedLife.
Recent Centrul de Medicină Materno-Fetală al MedLife a fost admis oficial în programul naţional de fertilizare în vitro şi embriotransfer, derulat de Ministerul Sănătăţii. Pentru fiecare cuplu acceptat în program, Ministerul va susţine financiar o singură procedură de FIV, în două etape: 4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare care presupune prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, recoltarea spermei şi procesarea acesteia, inseminarea ovocitelor şi transferul embrionar. Suma de 1.230 lei se va acorda după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.
În cei patru ani de activitate, Centrul de Medicină Materno-Fetală din cadrul MedLife a înregistrat peste 2000 de cupluri infertile tratate sau aflate în curs de tratament.