Breaking
News
Liderii G20 au aprobat un plan de acţiune pentru stimularea creşterii şi echilibrarea economiei globale şi s-au angajat în comunicatul final al summit-ului de la Cannes să pună la dispoziţia FMI fonduri suplimentare, dacă va fi necesar.
Este pentru prima oară când liderii statelor din G20 publică un plan de acţiune cu angajamente naţionale specifice, destinat susţinerii creşterii şi echilibrării economiei mondiale.
Participanţii au apreciat totodată decizia Italiei de a permite monitorizarea de către Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană a programului de reforme economice, în comunicatul final al summit-ului de la Cannes.