Plăceri interbelice. Crâmpeie din istoria „desfrânatelor” din anii 1920

Există dovezi despre practicarea acestei ocupaţii infamante, încă din Antichitatea greco-romană, scrie zhd.ro. Spre exemplu, în anul 694 î.d.Hr, este atestată funcţionarea unui stabiliment al plăcerilor, la Atena. Femeile care îşi ofereau serviciile sexuale se încadrau într-o categorie socială specială şi erau numite „hetaira”, adică „însoţitoare”.

Citeşte şi Fostul iubit al Simonei Pătruleasa, reţinut în dosarul de proxenetism al lui Sile Cămătaru

Spre sfârşitul Evului Mediu şi până în Secolul Luminilor, în mediul aristocrat, sunt prezente „curtezanele”, dame din categoria de lux, prin intermediul cărora, de cele mai multe ori, se puneau la cale chestiunile politice. În schimb, la nivelul lumii de rând, prostituata era femeia stigmatizată, considerată a fi simbol al păcatului, blamată, dar, în acelaşi timp, tolerată ca un „rău necesar”. Până şi armatele au apelat la prestaţiile damelor de consum. Astfel, ele apar menţionate, în timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648), sub numele „Trosshure”. La Grande Armée a lui Napoleon era însoţită de „vivandiere”, comerciante cu amănuntul, dar şi disponibile vitejilor militari.

Pentru spaţiul românesc, la 1643, călătorul Paul de Alep relata că, în Moldova, femeilor de moravuri uşoare, ale căror fapte fuseseră dovedite, li se tăia nasul ori erau înecate. De asemenea, în Ţara Românească aflată sub domnia lui Matei Basarab, prostituţia era aspru condamnată, aşa cum o arată articolele din „Îndreptarea Legii”, pravilă tipărită la 1652. Odată cu urcarea sa pe tron, în 1710, principele Moldovei, Nicolae Mavrocordat, a întemniţat femeile învinuite de „curvie mărturisită”. Schimbări de mentalitate au apărut abia, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, fapt care a făcut ca această meserie să nu mai fie sancţionată vehement, ci acceptată şi impozitată consistent. După 1812, mânat de nesăţioasa patimă a înavuţirii, domnitorul fanariot Ioan Caragea le-a supus pe damele de companie la mari taxe fiscale, instituind „birul femeilor rele, zise «kiramela»”.

Alte articole

Anamaria Prodan, atac devastator la adresa fostelor iubite ale lui Irinel Columbeanu. „La ce te aştepţi când îmbătrâneşti, să te ajute vreo prostituată?” VIDEO

Victor Ciutacu, revoltat după ce CNA a dictat noi sancţiuni aberante, la propunerea unui liberal anchetat în dosarul prostituatelor: „Are şi el dreptatea lui, că nici prostituatele nu fac copii cu clienţii lor”

Pentru a stopa flagelul contaminării cu boli venerice, în anul 1856, poliţia bucureşteană a obligat femeile de stradă să se supună la „vizitaţii doftoriceşti” săptămânale şi să aibă asupra lor „livrezoane”, respectiv condicuţe.

Citeşte şi POVESTEA ULUITOARE a unei ESCORTE de LUX face înconjurul lumii

Prostituata, reglementată de Cuza…

Dar, primele măsuri de reglementare legală a prostituţiei pot fi sesizate în timpul domniei lui Cuza. La câteva decenii mai târziu, atmosfera emancipată sub influenţele libertinajului francez, care anima societatea românească la final de „Belle Epoque”, a asigurat un cadru prielnic legiferării meseriei în cauză. Astfel, în anul 1898, apărea la Bucureşti prima lege a prostituţiei, care prevedea obligativitatea primăriei de a ţine evidenţa „femeilor uşoare”. Un alt articol din acel act normativ arăta că bordelurile nu puteau fi conduse decât de femei.
Până în 1930, fenomenul s-a manifestat sub două forme. Pe un prim palier, se întâlnea sistemul prostituţiei colective, cu „pensionare de bordel”, adică damele din saloanele cu felinar roşu la poartă. Într-un al doilea eşalon, se practica prostituţia individuală, de aşa-zisele „singuratice”, obligate să posede condicuţe de sănătate. Ambele cazuri impuneau înregistrarea la Poliţie şi la Serviciul Sanitar.

Însă, la nivel european, se propunea ca acest tip de activitate să fie stopată. Congresul Internaţional de Poliţie de la Viena, desfăşurat în 1923, la care au participat şi poliţiştii români, ridica problema „combaterii prostituţiei”, considerată a fi un „atentat contra bunelor moravuri”.
Dame de companie, intr-un bordel bucurestean

…înfloritoare sub „Regele Playboy”

Iniţial, în România interbelică, fenomenul a fost ţinut sub controlul legii. Evidenţa şi supravegherea „curvelor” revenea Brigăzii şi Birourilor de Moravuri, din cadrul Prefecturilor şi Comisariatelor de Poliţie. Sub aspect fiscal, prostituţia a constituit o sursă de venit la buget. Legea contribuţiilor directe din 1921 pretindea ca „damele de consum” să fie impozitate cu 10% din încasările pe servicii. Deşi, în mod oficial, prin Legea sanitară din 1930, s-a interzis funcţionarea bordelurilor, totuşi, li se permitea femeilor de moravuri uşoare să presteze pe cont propriu, cu condiţia să fie sănătoase şi să aibă fişă de sănătate eliberată de autorităţile medicale.
Ceai dansant la un bordel din cartierul Crucea de Piatra

Ceai dansant la un bordel din cartierul Crucea de Piatra

Citeşte şi Româncele, cele mai căutate prostituate în bordelurile din Elveţia

Dar, cadrul legal a fost destul de permisibil şi tolerant, în această privinţă. Datele statistice confirmă faptul că, în timpul lui Carol al II-lea, supranumit „Regele Playboy”, prostituţia a atins cote înfloritoare. Atunci, apare şi renumitul cartier „Crucea de Piatră”, unde erau grupate casele de toleranţă din Bucureşti. În lumea deocheată a Micului Paris interbelic, cele mai renumite „fetiţe dulci” bucureştene erau cunoscute sub pseudonime sugestive: „Foamea neagră”, „Cur de fier”, „Miţa biciclista”, „Lina magazia”, „Mimi moft”. Din breaslă, a mai făcut parte şi celebra „Zaraza”, dama de companie de care s-a îndrăgostit lăutarul Cristian Vasile, cel care îi consacrase muzei un binecunoscut şlagăr.
Nu departe de noi, la Timişoara, cel mai cunoscut bordel avea numele „Sari-Neni”, aflat în cartierul Elisabetin. În Alba-Iulia, prostituţia ajunsese o activitate de lux, iar la Sibiu, patroanele stabilimentelor de toleranţă aveau obligaţia să depună la CEC, o parte din câştigurile angajatelor.

Documente inedite din arhive ne oferă dovezi grăitoare cu privire la prostituatele din Hunedoara. În perioada 1932-1935, au activat, în urbea de pe malurile Cernei, un număr de 15 prostituate, cu vârsta cuprinsă între 16-27 ani. Biroul Moravurilor, din cadrul Comisariatului de Poliţie Hunedoara, ţinea o evidenţă strictă a acestor dame. La sosirea în oraş, ele fuseseră supuse unui interogatoriu riguros, de pe urma căruia li s-au completat fişe de evidenţă.
Chestionate fiind „de când se dedau la prostituţie şi care sunt cauzele care le-a îndemnat?”, majoritatea au răspuns că ajunseseră să presteze din pricina „mizeriei şi a lipsei mijloacelor de subzistenţă”, ceea ce relevă una dintre faţetele sărăciei, din perioada interbelică. Câteva fete declarau că au ales acest mod de viaţă „din plăcere” şi „din pasiune”! Toate au debutat la vârste fragede, media vârstei fiind de 16 ani.

Cu serviciul la hotel, la restaurant sau la Regiment

În legătură cu istoricul profesiei şi stabilimentele prin care au trecut, rezultă că fetele au mai activat în bordelurile din: Oradea, Sighet, Baia Mare – Cafeneaua „Europa”, Turda, Mediaş, Orăştie, Petroşani – Cafeneaua „Apolo”. Câteva veneau din Lipova, unde îşi oferiseră serviciile sub paravanul Restaurantului „Japonia” sau în calitate de cameriste, la Hotelul „Krauss”. Tânăra „X” declara că a practicat prostituţia, pe lângă Regimentul 83 Infanterie, „în vârstă de 15 ani, fiind”. O alta, de familie bună, era originară din oraşul dalmatic Triest şi îşi pierduse urma în lumea promiscuă a „cuplăraiurilor” transilvane. Aproape un sfert dintre ele se „transferaseră”, pur şi simplu, de la Deva. Acolo lucraseră în toate bordelurile devene, respectiv la: Casa de Toleranţă a lui Lazăr Gheorghe, zis „Ghiţă Pişu”; Bodega lui Oprean Constantin, dar şi la Hotelul „Strauss”.
Ajunse la Hunedoara, damele de companie figurau în evidenţele oficiale cu ocupaţia de „chelnerese” şi „cameriste”. Dar, în realitate, poliţia de la moravuri constata că ele se prostituau legal în bordelurile locale. Cele mai multe dintre fete ofereau favoruri sexuale la „Pensiunea de la Bodega lui Zukerberger Iosif”, din strada Plevna, nr. 1, preluată ulterior de văduva patronului. De asemenea, le regăsim şi la concurenţă, în localuri publice precum: „Stabilimentul lui Palcău Ioan”, „Restaurantele lui David Leopold şi «Ioan Corvin»”, „Hotelul Central”.

Cu amanţi, dar şi cu boli venerice

Documentele de interogatoriu arată că fiecare prostituată hunedoreană „a fost supusă la vizita sanitară”, însă două dintre acestea avuseseră afecţiuni venerice, adică „blenoragie şi şancăr, tratate la spitalele din Braşov şi Deva”. La întrebarea dacă „aveau amanţi?”, doar două dame au recunoscut că au amanţi pe: „Branga Remus din Orăştie” şi „unul din Hunedoara, conductor chimic”.
Luate la bani mărunţi asupra veniturilor încasate, marea majoritate au mărturisit că sursa complementară de venit era „bacşişul”, lăsat de clienţii foarte mulţumiţi. Dar, din câte se pare, societatea hunedoreană din anii ’30 era marcată de criză, ceea ce le-a determinat pe un sfert dintre prostituatele Hunedoarei să plece, sperând să-şi găsească o „piaţă” mai prosperă, în oraşele minerilor aurari Abrud şi Zlatna.
Carte de abonament la o casa de toleranta interbelica

Prostituţia, interzisă cu repetiţie

În anul 1936, prostituţia era scoasă în afara legii, dar a continuat să fie tolerată de autorităţile vremii, în mod tacit. De altfel, se spune că însuşi Carol al II-lea, suferind de priaprism, era clientul celebrei dame „Foamea neagră”. După cel de-al Doilea Război Mondial, la 21 decembrie 1949, chiar de ziua lui Stalin, autorităţile comuniste din România au decis desfiinţarea caselor de toleranţă, trimiţând prostituatele la reeducare, spre a fi „încadrate în câmpul muncii”! Se încheia, astfel, scurta „epocă de aur” a prostituţiei din ţara noastră, când autorităţile încercaseră să înlăture masca ipocriziei şi să ţină fenomenul sub controlul legii.
Subiecte tabu, prostituţia şi prostituata au fost damnate la recluziune socială, lovite cu pietre şi privite ca o tară a societăţii. Desigur, şi în prezent, chestiunea rămâne condamnabilă, având în vedere exploatarea ilegală a femeii, proxenetismul şi traficul de carne vie. Însă, ar trebui să reflectăm asupra cauzelor.