Psiholog: DIVORŢUL – sfârşit sau început?

Divorțul poate fi o experiență mai mult decât traumatizantă. Și este firesc să fie așa pentru că, până la urmă, un divorț este moartea unei relații de cuplu. Chiar dacă unii dintre noi izbutim să păstrăm sau să reclădim un alt tip de relație (de prietenie sau de colaborare), relația de cuplu se termină, de cele mai multe ori, odată cu divorțul.
Alina Costache
14 nov. 2014, 20:07
Psiholog: DIVORŢUL – sfârşit sau început?

Îmi aduc aminte că, imediat ce am ieșit din sala de tribunal unde s-a pronunțat divorțul meu, avocatul angajat de mine, m-a întrebat, cu înțelepciunea celor 60 și ceva de ani ai lui: „Și, vă gândiți să vă refaceți viața?” Eu m-am uitat la el, cu nedumerirea onestă a vârstei mele de 26 de ani și am răspuns: “Nu știu ce să zic… Din întrebarea dvs. reiese că mi-aș fi distrus-o”. El vedea un sfârșit acolo unde eu vedeam doar un început.

CITESTE SI: O cunoscută ştiristă a DIVORŢAT după 5 ani şi s-a aruncat în braţele altui bărbat

Mai târziu am văzut că oamenii percepeau diferit divorțul. Dincolo de faptul că un divorț ne stresează, ne rănește și ne complică existența, era clar că există diferență de percepție. Ceea ce pentru unii părea să fie o eliberare pentru alții părea să fie o mare pierdere. Și asta m-a făcut să mă întreb care este algoritmul după care vedem diferit felul în care divorțul ne afectează viața.

Primul element important al ecuației pare să fie inițiativa. Adică cel care are dorește ruperea relației și are inițiativa pare să se descurce mai ușor decât cel care ar fi dorit să rămână în relație. Cel care o rupe, a avut de regulă timp să proiecteze alte planuri de viitor, deci vede un început. Cel care și-ar fi dorit ca relația să continue tinde să vadă doar sfârșitul pentru că are nevoie de timp să interiorizeze și să accepte moartea relației și abia apoi, poate vedea începutul.

Citeste mai mult pe sfatulparintilor.ro

DailyBusiness
Cât de costă să înlocuiești bateria la mașinile electrice?
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Fabrica din România care este cea mai modernă din Europa în domeniul ei. Are dotări de ultimă generație și își propune ca produsele ei să ajungă vândute la nivel global
Capital.ro
Adevărul despre Nicolae Ceaușescu! Ion Iliescu a recunoscut totul: A fost o capcană
Playtech.ro
Cum arăta Brigitte Macron în tinerețe!?! Superbă, de NERECUNOSCUT FOTO
DailyBusiness
Polițele RCA vor fi BLOCATE la prețuri actuale, până la finalul lui 2024!
Adevarul
Israelul a bombardat Yemenul
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Anastasia Soare și Sofia Vergara, nedespărțite. Cum au ajuns cele două să fie bune prietene
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
kanald.ro
Trei cutremure au avut loc în România în acest weekend! Cel mai recent seism a avut loc în această dimineață
Cancan.ro
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm ceasurile
StirileBZI
Când trece România la ora de iarnă, în 2024: Cum dăm ceasurile
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
stirilekanald.ro
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi copii
substantial.ro
Uralvagonzavod prezintă noua dronă multifuncțională Berdiș
MediaFlux
BANI mai MULȚI LA PENSIE! CE ADEVERINȚE trebuie DEPUSE de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Țara cu drumuri ca ale României, dar cu de patru ori mai puține accidente. Metoda prin care a reușit să prevină tragediile rutiere