27 de ani de la Revolta anticomunistă din Braşov: Localnicii au participat la manifestări de comemorare

Împlinirea a 27 de ani de la Revolta anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost marcată, sâmbătă, printr-un ceremonial religios şi militar, depuneri de coroane şi jerbe de flori la Troiţa din faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, precum şi prin organizarea celei de-a 25-a ediţii a "Crosului 15 noiembrie".
Filip Stan
15 nov. 2014, 19:06
27 de ani de la Revolta anticomunistă din Braşov: Localnicii au participat la manifestări de comemorare

Începând cu ora 15.30, a avut loc o slujbă religioasă la care au luat parte oficialităţile locale, prefectul şi primarul Braşovului, reprezentanţi ai Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”, ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Asociaţiei „Braşov Decembrie 1989” şi ai partidelor politice, potrivit Agerpres.

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Octav Bjoza, a mărturisit sentimentul său de respect şi apreciere faţă de cei care au avut curajul în urmă cu 27 de ani să iasă în stradă.

Ca român, spun că a meritat sacrificiul făcut atunci de muncitorii braşoveni care au demonstrat că mai există şi puţină demnitate în această ţară, şi, atunci când e vorba de salvarea demnităţii unui neam, poate că nici chiar jertfa supremă nu înseamnă prea mult. A fost un gest de mare curaj, prevestitor, care avea parcă să tragă un semnal de alarmă cu ceea ce avea să se întâmple în lumea comunistă europeană„, a spus acesta.

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a adus un omagiu celor dispăruţi şi a apreciat că trebuie să existe recunoştinţă „în fiecare zi” pentru cei care, pe 15 noiembrie 1987, au ieşit în stradă printr-un gest de mare curaj pentru acele vremuri.

(…) Celor care au ieşit atunci şi au protestat, iar acum sunt prezenţi aici, să le aducem recunoştinţa noastră, a braşovenilor, pentru că înainte de 1989, a fost momentul 15 noiembrie 1987- Braşov, iar astăzi suntem liberi şi trăim într-o ţară democratică. Gestul de recunoştinţă pentru aceşti oameni ar trebui făcut în fiecare zi, nu odată pe an„, a spus primarul.

Preşedintele Asociaţiei „15 Noiembrie 1987 Braşov”, Florin Postolachi, a spus: „Ne întâlnim în fiecare an, în ziua de 15 noiembrie, pentru a ne aduce aminte de ei, pentru a-i comemora şi pentru a transmite un mesaj că încă mai suntem, că existăm şi vom fi mereu aici„.

Ceremonialul religios şi militar a fost precedat de „Crosul 15 Noiembrie”, ediţia a 25-a, la care au participat numeroase persoane, în mare parte tineri, şi care a fost organizat pe traseul Roman S.A-Calea Bucureşti-Bulevardul 15 Noiembrie-Prefectura Braşov, în lungime de 5 km, acelaşi cu cel parcurs în ziua de 15 noiembrie 1987 de muncitorii braşoveni.

Revolta anticomunistă de la Braşov din 15 Noiembrie 1987 a fost un eveniment politic major, care a anunţat prăbuşirea iminentă a comunismului în România. Revolta s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roşu, printr-o grevă începută în data de 14 noiembrie noaptea, la schimbul trei şi continuată a doua zi dimineaţa cu un marş, până în centrul Braşovului, în faţa Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român. Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului judeţenei de partid de către mulţimea adunată în faţa acestuia. Portretul dictatorului Nicolae Ceauşescu a fost dat jos de pe frontispiciul clădirii şi incendiat. A urmat intervenţia brutală a trupelor speciale de securitate, arestările, torturile celor participanţi la marş.

După ce iniţial se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniştii au revenit asupra hotărârii, deportând, în urma unui proces înscenat, 61 de muncitori, iar altor 27 de persoane din cele peste 300 arestate şi anchetate în sediile Miliţiei şi Securităţii din Braşov şi Bucureşti le-au fost schimbate locurile de muncă.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Nicoleta Svârlefus anunță cele trei zodii care trec prin schimbări mari la final de ianuarie. Un singur nativ e favorizat de astre
Capital.ro
Elena Udrea a pus ochii pe Călin Georgescu. Anunțul aruncă în aer România: Sunt acum pe invers?
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Criza energetică din Transnistria, urmată de cererea privind integrarea regiunii pro-ruse în Federația Rusă ANALIZĂ
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Filmul care a cucerit România. A dat naștere unor mari controverse
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu! Britanicii zguduie România din temelii. Au venit datele
StirileBZI
Aceste vouchere nu s-au tăiat în 2025! Cine primește tichete de 280 de lei
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Trupele nord-coreene suferă pierderi masive în ciuda atacurilor dronelor ucrainene
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! CUTREMUR în POLITICĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio, aventură! Bun venit, plictiseală: noul simbol al succesului