Centrele cu biciclete gratuite din Bucureşti îşi închid porţile pentru iarnă

Începând de luni, 17 noiembrie 2014, Centrele "La Pedale", primul sistem de bike-sharing gratuit din Capitală, își închid porțile pe perioada iernii. Ele urmează să fie redeschise în primăvara anului viitor, imediat ce condițiile meteo o vor permite.
Ionela Marcu
16 nov. 2014, 06:54
Centrele cu biciclete gratuite din Bucureşti îşi închid porţile pentru iarnă

Anul 2014 a adus un număr record de utilizatori ai centrelor „La Pedale”: aproximativ 70.000 de bucureşteni – adulți și copii – au pedalat gratuit cele 700 de biciclete verzi în parcurile Kiseleff şi Herăstrău.

„Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa, oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi – de ce nu? – eficient. Scopul nostru, al Primăriei Sectorului 1, este tocmai promovarea acestei soluţii europene la traficul din ce în ce mai sufocant din Bucureşti. Ne urcăm pe bicicletă (şi) pentru că vrem ca Bucureştiul să semene cu marile oraşe din Europa”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Încă din 2008, în perioada aprilie-noiembrie, locuitorii Capitalei pot face plimbări gratuite cu bicicleta în parcurile Kiseleff şi Herăstrău, în cadrul primului sistem gratuit de bike-sharing din România – amenajat de Primăria Sectorului 1 și Asociația Green Gate.

Bicicletele sunt disponibile în trei modele – pentru copii, adolescenţi și adulți – și pot fi închiriate pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcurilor.

Proiectul „La Pedale” este parte a unei acțiuni demarate de Primăria Sectorului 1 care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraș după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Anunţul momentului! Când intră, de fapt, banii pentru alocaţii, pensii, şomaj şi indemnizaţii în mai
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Expirat nu înseamnă stricat. Cât timp mai poți mânca alimentele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Mesajul de ADIO transmis de Cristian Porneală, înainte să-și pună capăt zilelor: 'Vă rog să nu veniți la înmormântarea mea'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
BREAKING NEWS! Demiteri MASIVE în Guvern! Nume mari părăsesc Guvernul Ciolacu
MediaFlux
Ministerul Muncii anunță când se plătesc pensiile, alocațiile și drepturile sociale, în luna mai! Răsturnare pentru milioane de români
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat