Accident GRAV în Olt. Un bărbat a murit şi patru au fost răniţi

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a murit luni, într-un accident rutier produs pe DN 64, în afara localităţii Dobrosloveni, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt. Totodată, alte patru persoane au fost rănite.
Filip Stan
17 nov. 2014, 16:00
Accident GRAV în Olt. Un bărbat a murit şi patru au fost răniţi

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Bulgaria şi condus de un bărbat de 37 de ani din Dobrosloveni şi altul înmatriculat în ţară, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Slatina. În condiţiile de carosabil umed, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul maşinii înmatriculate în Bulgaria a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat pe sensul opus, în automobilul condus de un slătinean, scrie Agerpres.

Unul din pasagerii maşinii înmatriculată în Bulgaria a murit la locul accidentului şi a fost necesară intervenţia pompierilor pentru a-l descarcera, iar şoferul aceleiaşi maşini a fost grav rănit şi transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova. Au mai fost răniţi şoferul celuilalt automobil implicat în accident şi doi pasageri.

Citeşte şi TRAGEDIE în Dolj. Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa într-un accident

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Capital.ro
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu această decizie
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
PSD își propune să recâștige încrederea românilor la alegerile parlamentare
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?