Liderul naţionalist rus Vladimir Jirinovski ATACĂ România, iar Putin condamnă aderarea acesteia la NATO

România poate profita de situaţia din Ucraina ca să anexeze teritoriile din nord, care i-au aparţinut cândva, susţine liderul naţionalist rus Vladimir Jirinovski.
Iulian Tudor
18 nov. 2014, 08:49
Liderul naţionalist rus Vladimir Jirinovski ATACĂ România, iar Putin condamnă aderarea acesteia la NATO

Jirinovski susţine că România vrea să revendice regiunile Bucovina şi Cernăuţi, care i-au aparţinut până la ocuparea lor de Kiev în secolul 16, potrivit România TV.

Potrivit liderului naţionalist, acţiunile Ucrainei riscă să conducă la izbucnirea unui al treilea război mondial. Nu este prima oară când acesta face asemenea acuzaţii.

Citeşte şi Vladimir Jirinovski: Transnistria la Rusia, iar Bucovina şi Basarabia la România. Aşa se va linişti Ucraina

Acum câteva luni, el chiar a propus României să-şi ia teritoriile pierdute din Ucraina.

Lui Putin nu-i place că Românian a intrat în NATO

În acest timp, Vladimir Putin critică aderarea României la NATO! El a afirmat într-un interviu că includerea ţării noastre, dar şi a Slovaciei, Sloveniei, Bulgariei şi celor trei state baltice în alianţa militară a marcat o schimbare importantă pe plan geopolitic.

Mai mult, a dus la o creştere a numărului de baze militare din apropierea graniţelor ruseşti. În acest context, Putin susţine reluarea exerciţiilor militare ruse în lume, inclusiv survolurile bormbardierelor.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Se închide cea mai veche fabrică din România. A fost construită pe vremea domnitorilor fanarioți
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Casa Națională de Pensii anunță lista stațiunilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București