Vasile Dâncu, şef IRES: Iohannis l-a egalat şi întrecut pe Ponta la numărul de voturi după ora 18.00

Preşedintele institutului de sondare a opiniei publice IRES, Vasile Dâncu, a declarat că Iohannis l-a egalat şi l-a întrecut pe Ponta la voturi abia după ora 18.00, transmite "Gândul".
Romania TV
18 nov. 2014, 09:32
Vasile Dâncu, şef IRES: Iohannis l-a egalat şi întrecut pe Ponta la numărul de voturi după ora 18.00

De dimineaţă, când am văzut că diferenţa dintre Ponta şi Iohannis era de 18 procente, am ştiut din experienţă că Iohannis o să câştige. Momentul în care Iohannis l-a ajuns din urmă pe Ponta a fost între 18 şi 19. Aveam rezerva votului din afara României şi ştiam că vor mări distanţa. Votul a fost strâns în ţară, dar numai după ora 19 s-a produs trecerea candidatului Iohannis în faţă pe voturile din România”, a declarat Dâncu.

Sociologul susţine că mulţi votanţi s-au hotărât chiar în ziua scrutinului. ”Vreo 50 şi ceva la sută din electorat s-a hotărât între cele două tururi şi în ziua votului, asta înseamnă o revoltă la urne, un sentiment de frustrare al românilor pentru că nu puteau să-şi exercite un drept. Între turul I şi turul II, Iohannis a adunat peste 3 milioane de voturi. În ultimii 25 de ani nu s-a întâmplat ca un candidat să îşi dubleze numărul de voturi între cele două tururi”, a declarat Dâncu.

O altă premieră este prezenţa tinerilor la vot, cea mai mare de după 1989. ”58% dintre tineri au votat, este cel mai mare procent înregistrat vreodată. Am avut un procent excepţional”, a precizat Dâncu.

Din cei prezenţi la vot, 54% au fost bărbaţi şi 46% femei, 28% au avut între 18 şi 34 de ani, 30% între 35 şi 49 de ani, 27% între 50 şi 65 de ani şi 16%, peste 65 de ani. În ceea ce priveşte studiile, 38% dintre votanţi au cel mult zece clase sau o şcoală profesională, 43% au absolvit liceul, iar 19% – învăţământul superior. În ceea ce priveşte regiunile de unde au venit voturile pentru candidaţi, Ponta a primit 51% dintre voturi din Bucureşti, Dobrogea şi sudul ţării, 26% din Transilvania şi Banat şi 23% din Moldova, în timp ce Iohannis a primit cele mai multe voturi din Transilvania şi Banat (45%), în timp ce din Sud, Bucureşti şi Dobrogea a obţinut 37% din sufragiile sale, iar din Moldova, 19%.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Acesta este cel mai nou teritoriu al României. Oamenii nu au voie să pună piciorul aici
Capital.ro
Mașinile care sunt interzise. Restricția intră în vigoare începând cu 20 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Risc pentru sănătate. Cum bolul de apă al câinelui poate fi periculos
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Președintele rus Vladimir Putin va vizita Azerbaidjanul pe 18 și 19 august
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...