UPDATE: Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ioan Adam. Rezultatul a fost 15 voturi pentru aprobarea cererii, 5 împotrivă şi 3 abţineri.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis săptămâna trecută ca scrisoarea ministrului Justiţiei referitoare la cererea Parchetului de pe lângă ÎCCJ de încuviinţare a arestării preventive a liberalului Mircea Roşca să fie înaintată Comisiei juridice, care a avut termen până marţi să prezinte raportul ce urmează să intre în şedinţa de plen convocată pentru aceeaşi dată.
Comisia juridică trebuie să finalizeze şi raportul privind cererea ministrului Justiţiei de arestare preventivă a deputatului PSD Ioan Adam, după ce luarea unei decizii în acest caz a fost amânată de mai multe ori din lipsă de cvorum.
Cele două rapoarte urmează să fie înaintate marţi, înainte de şedinţa de plen a Camerei, iar dacă acestea vor fi finalizate, vor intra pe ordinea de zi a plenului pentru a fi votate.
Plenul trebuie să voteze şi pentru ridicarea imunităţii deputatului Partidului Conservator Ion Diniţă, după ce această decizie a fost amânată de două ori, tot din lipsă de cvorum.
Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să voteze cererile DNA în cazul următorilor parlamentari:
Senatorii PSD Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi, respectiv, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, în Dosarul Microsoft. Senatorii juristi au amânat avizul pentru urmarirea penala a fostilor ministri Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu. Ecaterina Andronescu declara, la un moment dat: „Sunt amarata si revoltata”.
Ioan Adam, deputat PSD, acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituirea unui grup infracțional organizat și cumpărare de influență în Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Parchetul a solicitat încuviinţarea arestării preventive a lui Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor, între timp Hrebenciuc a fost arestat preventiv, după ce a demisionat din Parlament. Viorel Hrebenciuc şi-a dat demisia din Parlament.
Mircea Roşca, deputat PNL. DNA a cerut încuviințarea arestării preventive a deputatului PNL MIRCEA ROȘCA, acuzat de procurori de trafic de influență, din care una în formă continuată.
Ion Diniţă, deputat PC, acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, în dosarul Căncescu. DNA a cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, pus sub acuzare în dosarul de corupţie în care este cercetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu. Diniţă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis cere DEMISII în Guvern: Cineva trebuie să suporte dezastrul votului din diaspora
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 54,50% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, iar reprezentantul Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,49 %, potrivit datelor comunicate luni, la ora 11,00, de Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor verbale din 18.673 secţii de votare, reprezentând 99,07 %.