Foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est, prezenţi la Bucureşti, la 25 de ani de la căderea comunismul

Un număr de 12 foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est vor fi prezenţi, joi, la Bucureşti, unde vor lua parte la Conferinţa internaţională "25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte".
Romania TV
18 nov. 2014, 12:19
Foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est, prezenţi la Bucureşti, la 25 de ani de la căderea comunismul

Casa Regală a anunţat marţi că, în onoarea acestora, regele Mihai I va oferi, joi seara, un dineu oficial, cu ocazia împlinirii a douăzeci şi cinci de ani de la căderea comunismului.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al regelui Mihai I, transmis luni AGERPRES, la dineul regal, care va avea loc în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, începând cu ora 21,15 si va fi precedat de o ceremonie în Sala Regilor, vor participa Lech Walesa, preşedinte al Poloniei (1990-1995), Emil Constantinescu, preşedinte al României (1996-2000), Petăr Stoyanov, presedinte al Bulgariei (1997-2002), Stanislav Shushkevich, preşedinte al Belarus (1991-1994), Sali Berisha, preşedinte al Albaniei (1992-1997), Petru Lucinschi, preşedinte al Republicii Moldova (1996-2001), Rexhep Meidani, preşedinte al Albaniei (1997- 2002), Rudolf Schuster, preşedinte al Slovaciei (1999-2004), Boris Tadic, preşedinte al Serbiei (2004-2012), Viktor Iuşcenko, preşedinte al Ucrainei (2005-2010), Leonid Kuchma, preşedinte al Ucrainei (1994-1999), Valdis Zatlers, preşedinte al Letoniei (2007-2011), precum şi Hans-Gert Pottering, presedintele Parlamentului European (2007-2009).

Alături de rege, la eveniment vor lua parte principesa Margareta, principii Radu şi Nicolae.

Totodată, în cursul dimineţii de joi, începând cu ora 11,30, principesa Margareta îl va reprezenta pe regele Mihai, în Sala de plen a Senatului României, în cadrul sesiunii inaugurale a conferinţei internaţionale „25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est: privind în urmă, privind înainte”.

Cu această ocazie, principele Radu va da citire cuvântului regelui Mihai.

Fundaţia Română pentru Democraţie (FRD), organizatoarea conferinţei internaţionale ce se va defăşura joi şi vineri, precizează, într-un comunicat remis AGERPRES, că vor fi prezenţi, la Palatul Parlamentului, primii preşedinţi democraţi din Europa Centrală şi de Est şi personalităţi occidentale care au marcat perioada post- comunistă.

‘Va avea loc un dialog, în cadrul unor mese rotunde, între liderii revoluţiilor anticomuniste şi ai tranziţiei spre democraţie cu generaţia născută în anii 1989-1990. La mesele rotunde vor participa, în calitate de chairmeni şi moderatori, importante personalităţi din mediul academic şi civic din întreaga lume’, precizează FRD.

Conform sursei citate, cu ocazia conferinţei, la Palatul Parlamentului vor putea fi vizionate şi expoziţia filatelică ’25 de ani de la Revoluţia română anticomunistă din 1989′ realizată de Romfilatelia, expoziţia de documente şi fotografii ‘Drumul României spre NATO. Punctul de cotitură: 1996-2000’ realizată de Fundaţia Română pentru Democraţie şi expoziţia ‘Represiunea comunistă în România 1945-1965: numitorul comun – moartea’ realizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Vineri, după încheierea evenimentului, la ora 11,30, va avea loc o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Playtech.ro
BREAKING NEWS: Klaus Iohannis a desemnat noul premier
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier în Guvernul Ciolacu
MediaFlux
ANUNȚUL MOMENTULUI în POLITICĂ! CIOLACU a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!