UPDATE: Deţinutul a fost prins în zona gării din oraşul Târgu Frumos, la aproximativ 60 de kilometri de locul unde a fost văzut ultima oară. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Anca Vâjiac, a declarat presei că deţinutul a fost prins după ce a fost primită o informare că ar fi fost văzut în gara din Târgu Frumos, în jurul orei 10.30.
Deţinutul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Bacău, lucra la şantierul din curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Bărbatul îşi ispăşea pedeapsa într-un regim semi-deschis, având dreptul să iasă la lucru. Cu toate că deţinuţii sunt supravegheaţi, bărbatul a profitat de o clipă de neatenţie şi a fugit.
„Unul dintre deţinuţi, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Bacău, care este în custodia noastră din 2013 după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat a fugit de la muncă. Dispariţia sa de la punctul de lucru a fost observată în jurul orei 9.05. După ce a fost alarmată conducerea Penitenciarului şi au fost informaţi şi cei de la poliţie şi jandarmerie, s-au format mai multe echipe de căutare„, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.
Deţinutul a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră şi au fost înfiinţate mai multe filtre în oraş şi în gări.
CITEŞTE ŞI HOŢI ROMÂNI, prinşi la furat în ELVEŢIA cu ajutorul unei DRONE