Pentru a-l ajuta pe „Pia” să lupte cu această afecţiune, FRR organizează o licitaţie caritabilă pe 22 noiembrie 2014, la ora 16,00, înaintea meciului test România – Canada, la sala de şedinţe a COSR.
Toţi cei care îşi doresc să facă parte din echipa sportivului român sunt aşteptaţi să participe la eveniment şi să se bucure de obiectele de colecţie puse în joc: tricouri cu autografe, baloane, toate povestind despre istoria rugbyului romanesc şi internaţional, precizează FRR, care va publica joi, pe site-ul său oficial, lista completă cu produse şi preţurile de pornire.
Citeşte şi Durere în rugby. Fostul căpitan „stejarilor”, atins de o boală gravă
Petre Mitu, în vârstă de 37 ani, a contorizat peste 30 de selecţii în naţionala României, fiind chiar şi căpitan al acesteia. El a fost nevoit să se retragă în anul 2001, din cauza unei accidentări.
FR de Rugby anunţă, totodată, că cei care doresc să-l sprijine pe Petre Mitu pot contribui direct prin donaţii în următoarele conturi:
– contul în euro IBAN: FR76 3000 3013 6000 0506 7695 758, BIC-ADRESSE SWIFT : SOGEFRP, cod banca 30003, cheie RIB 58
– contul în lei: RO23RZBR0000060017184693, SWIFT: RZBRROBU