Bărbat REŢINUT pentru că lua bani promiţând obţinerea ilegală a unor permise auto

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Bacău au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a lui Voroneanu Sorinel, acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi participaţie improprie la fals intelectual, fapte ce ar fi fost comise în vederea emiterii ilegale a unor permise de conducere auto. Inculpatul urma să fie dus în cursul zilei de joi la Tribunalului Neamţ, cu propunere de arestare preventivă.
Iulian Tudor
20 nov. 2014, 10:19
Bărbat REŢINUT pentru că lua bani promiţând obţinerea ilegală a unor permise auto

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori reiese că „în datele de 22 şi 24 octombrie 2014, inculpatul Voroneanu Sorinel a pretins de la o persoană suma totală de 13.700 de euro, din care a primit efectiv suma de 1.000 de euro, promiţând că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionari din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Neamţ, în vederea emiterii în mod fraudulos de permise de conducere, atât pentru ea, cât şi pentru alte cinci persoane”, potrivit unui comunicat emis de DNA.

„Pentru a ascunde adevărata provenienţă a acestei sume de bani, ca preţ al exercitării influenţei pretinse, la data de 24 octombrie 2014 inculpatul i-a cerut persoanei respective să încheie un contract autentic de împrumut pentru suma de 1.000 de euro cu un apropiat de-al său. Documentul respectiv a fost autentificat în aceeaşi zi, fără ca notarul public să aibă cunoştinţă de fictivitatea acestuia„, potrivit aceluiaşi document.

DNA mai precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Citeşte şi: NOUL COD RUTIER. Ce sancţiuni rişti dacă circuli cu peste 200 de kilometri la oră

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Lidl aduce la raft, de luni, 19 august 2024, produsele cărora românii le-au simțit lipsa. Se vor vinde repede
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor al tuturor timpurilor. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Românii care rămân fără un sfert din pensie. Legea se schimbă, dispare grupa I de muncă pentru acest domeniu
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Zeci de medici români din Franța sar în apărarea doctorițelor de la Sf. Pantelimon acuzate de omor: „Sunt ostracizate și tratate precum criminali de drept comun”
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Stațiunea balneo-climaterică cu cel mai pur aer din Europa. O adevărată atracție pentru turiști
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Doliu în lumea cinematografiei! Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Capital.ro
Mașinile care au primit interzis în Ungaria. Se aplică până pe 20 august
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Forțele Aeriene Ucrainene Distrug un Al Doilea Pod în Regiunea Kursk din Rusia
MediaFlux
A VENIT DECIZIA! Cu CÂT CRESC PENSIILE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...