Cinci autoturisme au fost avariate, joi, într-o parcare din apropierea Inspectoratului Județean în Construcții Botoșani de o șoferiță care a confundat frâna cu accelerația, potrivit stiri.botosani.ro.
Femeia, aflată la volanul unui Mercedes GLK, a vrut să întoarcă autoturismul și a intrat cu botul mașinii în curtea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar când a vrut să dea cu spatele a fost claxonată de un alt conducător auto care ieșea din parcare. În acel moment, femeia aflată la volanul mașinii de teren s-a pierdut cu firea și în loc să apese frâna a apăsat pe pedala de accelerație.
Citeşte şi ACCIDENT deosebit de grav în Satu Mare. Circulaţia, blocată pe o distanţă de 7 kilometri FOTO
Scăpat de sub control, Mercedesul a lovit un VW, după care a intrat în alte trei maşini parcate, un Renault Laguna, un Fiat Linea şi un Logan.
Impactul a fost atât de puternic încât Loganul a fost înfipt într-un stâlp de electricitate, partea din spate fiind distrusă complet. Și restul autoturismelor s-au ales cu avarii destul de serioase.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. La fața locului s-au deplasat mai mulţi polițiști pentru a efectua cercetări.
Citeşte şi Accident GRAV în Timiş. Trei persoane au fost rănite după ce două maşini s-au lovit violent